Yorgos Seferis, între diplomaţie şi poezie

Miercuri, 17 aprilie, la librăria Humanitas, de la Kreţulescu, o seară specială a fost oferită de doamna Elena Lazăr şi Editura Omonia, editură de carte neogreacă, pe care o conduce de 25 de ani, reuşind să suscite permanent interesul cititorilor, cu noi apariţii. De data aceasta, Excelenţa Sa Vassilis Papadopoulos, ambasadorul Greciei la Bucureşti, a lansat cartea „Yorgos Seferis – între diplomaţie şi poezie”, în ediţie bilingvă română/neogreacă, precedată de Laudatio, rostită de domnul Liviu Franga, decanul Facultăţii de Limbi Străine din Bucureşti. Yorgos Seferis este pseudonimul sub care a semnat Gheorghios Seferiadis, pe adevăratul său nume.

Născut în 1900, la Smirna, după izbucnirea Marelui Război în 1914, emigrează în Grecia, apoi în Franţa, unde, la Paris, a obţinut diploma de licenţă în Drept şi unde a rămas până în 1924, plecând ulterior la Londra. Pe când era la Paris a început să scrie primele poezii. Revenit în Grecia în 1925, deşi din 1927 a intrat în diplomaţie, găseşte totuşi răgazul necesar scrisului, publicând, sub numele de G. Seferiadis, „O noapte cu dl. Teste”, o traducere a operei lui Paul Valery. În 1931, placheta „Cotitura”, semnată de data asta Yorgos Seferis, îl prezintă ca pe un fin cunoscător al poeziei greceşti tradiţionale, dar şi marcând o cotitură a poetului spre lumea exterioară, cu deschidere spre poezia pură, ca o prelungire a simbolismului. Poezia „Cuvânt de dragoste”, din volumul „Cotitura”, marchează drumul anevoios al poeziei lui Seferis în domeniul conceptual, cu referire la om şi la soarta umană. Poeme, proză, epistole, eseuri, mai toate conţin referiri la Eschil, pe care îl studia în mod constant. În 1940, „Caietul de exerciţii”, urmat de „Jurnal de bord I”, este o oglindă a tatonării de către poet a golului creat în jurul, dar şi în interiorul lui, din cauza războiului. După varii peregrinări, în 1952, ajuns ambasador, este trimis mai întâi la Beirut, apoi la Londra. Dintre poemele sale, patru aveau să fie transpuse pe muzică de Mikis Theodorakis, sub titlul „Suprafaţa”. După 37 de ani în serviciul Ministerului de Externe, Yorgos Seferis se pensionează, nu înainte însă de primirea, în 1963, a Premiului Nobel pentru Literatură. Ultima culegere poetică, „Trei poeme ascunse”, este considerată a fi cea mai austeră, confesivă şi existenţială operă a sa. Într-un discurs, Seferis spunea: „Naţiunile se tot apropie între ele. Lumea se schimbă. Mişcările ei se accelerează permanent. S-ar putea spune că trăsătura ei este că arată abisuri fie înlăuntrul sufletului omenesc, fie înlăuntrul universului. Noţiunea de durată s-a schimbat” (traducerea citatului – prof. Tudor Dinu). Seferis percepe acest fenomen ca pe o ameninţare, printre altele, şi la adresa limbii sau, mai degrabă, a tuturor limbilor, aşa cum s-a dovedit în epoca internetului. Domnul ambasador Vassilis Papadopoulos a subliniat, în încheierea alocuţiunii sale, neliniştile lui Seferis cu privire la soarta tragică a rasei noastre, aflate sub povara unui trecut greu de suportat şi a unui prezent îngrijorător. Printre cei care au participat la acest eveniment editorial, scriitorul şi eseistul român, de origine armeană, domnul Bedros Horasangian a încheiat seara cu o vorbă de duh, ca un omagiu în plus, adus lui Yorgos Seferis, spunând: „În seara asta m-am simţit sută la sută GREC!”