Sindromul Tomescu

Seară (joia trecută) care le-a mers la inimă spectatorilor Filarmonicii Piteşti; şi din punct de vedere al repertoriului, şi datorită invitaţilor – violonistul Alexandru Tomescu şi dirijorul Christopher Petrie (Marea Britanie). Este un eveniment să îl asculţi pe Al. Tomescu la Piteşti! O şansă, un dar muzical, un privilegiu! Unul dintre remarcabilii români ambasadori ai muzicii clasice, care a cucerit lumea. O personalitate pe scenele lumii, un violonist a cărui expresivitate interpretativă te cucereşte din primul moment. „Sindromului Tomescu” i-a răspuns o sală arhiplină. Ne-a încântat adesea: a făcut-o cu aplomb şi joia trecută, în Concertul pentru vioară nr. 3, de Camille Saint Saens. O partitură dedicată compozitorului Pablo Sarasate, autor pe care Tomescu îl abordează adesea în concertele sale. Camille Saint Saens este socotit un geniu al epocii romantice, Concertul nr. 3 fiind în acest sens reprezentativ. Are de toate pentru un virtuoz ca violonistul Al. Tomescu! Cu sobrietate, a trecut prin toate stările emoţionale specific romantice, cum îi cere partitura: de la sunete delicate la virtuozitate, la intonaţii melodice lirice, la registre pasionale.

Trăirea interioară artistul a transpus-o, stăpân pe el, cu o măiestrie cuceritoare. În dialog permanent cu orchestra, aceasta s-a văzut în faţa unui examen permanent, trecut nu fără dificultăţi. Când Al. Tomescu a comunicat, în final, că acest concert este la Piteşti ca o avanpremieră la prezenţa sa pe celebra scenă Royal Philharmonic Londra, publicul şi-a înmulţit aplauzele. Una dintre simfoniile brahmsiene, ultima – Simfonia nr. 4 – a făcut, într-un fel, legătura cu spiritul concertului lui Saint Saens, în sensul că ambii compozitori reprezintă linia romantică a muzicii clasice. Chiar dacă, în general, lucrările sale erau etichetate în epocă drept de modă veche (în raport cu Wagner) Brahms confirmă – şi prin această simfonie – o altă… etichetă, de data aceasta strălucitoare: el a rămas printre cei trei mari „B”  ai muzicii germane: Bach, Beethoven şi Brahms.

Al doilea invitat al serii, dirijorul Christopher Petrie, a adus pe scenă un stil sobru, permanent reţinut în mişcări, cu o dinamică ce-i caracterizează personalitatea, preocupat nu de excentricităţi ale mişcărilor, ci de a aduna, din toate instrumentele, sunetul concertului saensian şi al simfoniei brahmsiene. Am avut atâţia dirijori invitaţi de peste hotare, încât am putut compara şi clasifica: Christopher Patrie este un bun reprezentant al şcolii britanice.

P.S. Seara a fost deschisă cu „Doine”, de Călin Humă.