Interviu cu scriitorul STELIAN TĂNASE
„Clasa politică îşi va umple buzunarele…” – Stelian Tănase
– Ce condiţii ar trebui să aibă un interviu, domnule Tănase?
– Să pună întrebările alea clasice: adică cine, când, cum, unde şi de ce.
– Întrebările dacă le avem potrivite ar fi foarte bine. Că omul potrivit l-am găsit, la timpul potrivit. Chiar suntem curioşi să vă întrebăm: continuaţi să simţiţi enorm şi să vedeţi monstruos?
– Nu! Aşa zicea Carmen Muşat pe vremea când scria despre mine… A fost o vreme când mai făcea critică literară şi a descoperit chestia asta. Eu nu m-am gândit niciodată… Dar eu sunt un caragialean… De fapt sunt un muntean. Sunt bucureştean. Influenţele mele sunt din cronicarii munteni, nu din cei moldoveni. Vin influenţe în mine din Filimon, din Ion Ghica şi, bineînţeles, din Caragiale…
– Vă revendicaţi, deci, din ei?
– Da, mă revendic din ei şi până la Camil Petrescu, şi mai încoace. Deci sunt muntean tipic, valah.
– Cu toate calităţile şi defectele lor… Şi Mitici…
– Mitică e un personaj foarte onorabil, trebuie să vă spun.
– Şi eu cred la fel.
– Foarte onorabil. Mitică e un personaj care trebuie respectat…
– Pe motiv de sinceritate?
– Şi de inteligenţă multă. Deci ideea cu Mitică versus superficial este o imagine foarte falsă, care nu se potriveşte. Pentru că până la urmă politica României se face la Bucureşti dintotdeauna. Ardelenii spun asta din păcate. Şi ieşenii… Până la urmă, de ce nu o fac ei? Cine-i împiedică?
– Întrebarea clasică e: cu ce prilej la Piteşti? Cine a venit: deputatul, scriitorul, jurnalistul, eseistul, analistul…?
– Am venit de mai multe ori, în ultima vreme, la Piteşti ca să lansez mai multe cărţi. Nu că le-aş fi scris aşa de repede… Că în doi ani am lansat trei sau patru cărţi la Piteşti… Pentru că o vreme nu am publicat nimic. Vreo cinci ani, ele s-au adunat. Şi la un moment dat, nu ştiu prin ce împrejurare, editurile s-au înghesuit să le scoată din sertar şi să le publice. Aşa că s-a creat această imagine că scot două cărţi pe an, dar care nu e reală, că nu scriu două pe an, ci una la doi ani, de fapt. Am venit să lansez o carte care a apărut la Editura „Corint” şi cu sprijinul Băncii Transilvania, care ne permite acest turneu în toată ţara.
Am venit la Piteşti să lansez această carte care se numeşte „Conversaţii cu Regele Mihai”. Este, de fapt, transcrierea unor înregistrări video pe care le-am realizat cu Majestatea Sa, în anul 2005, în luna aprilie, la Palatul Elisabeta. Şi la un an după ce s-a prăpădit – eu sunt monarhist nu e niciun secret! – mi s-a părut că e cel mai bun omagiu pe care pot să i-l aduc şi dovadă, devotamentul pe care îl am în continuare. Şi pentru cauza unei monarhii constituţionale în România. Eu cred că republici la noi nu se potrivesc. Am avut două şi ambele au eşuat. Am avut una care s-a lansat în 1948, după abdicarea regelui, care a eşuat într-o revoluţie sângeroasă în 1989, republica bolşevică. Nu era vorba de republică parlamentară, democratică, ci o dictatură sub controlul Armatei Roşii. Ei, bine, acest regim republican a eşuat printr-o revoluţie sângeroasă, în decembrie 1989. După asta s-a instalat o altă republică, tot controlată de influenţe ruseşti, FSN-ul, Iliescu, Brucan, Bârlădeanu, Militaru şi ceilalţi şi ăştia care erau tot de sorginte sovietică. Şi care au însemnat o Republică – cum era şi democraţia lui Ceauşescu – originală. O republică, de asemenea, care a eşuat. Noi nu putem să spunem astăzi că proiectul de tranziţie românesc este o poveste de succes, în momentul în care 4,5 milioane de oameni au plecat să muncească în Occident şi pleacă în continuare în proporţie de 200.000 pe an, cel puţin.
Deci este un eşec. Până când nu reuşim să oprim acest exod şi oamenii să considere că viitorul lor e aici nu cred că această republică, născută în decembrie ’89, este o poveste de succes. Eu m-aş bucura, că eu trăiesc aici, eu n-am plecat, cum bine vedeţi…
– Păi, pe mâna cui suntem? A neisprăviţilor, a incompetenţilor, a impostorilor, a cui?
– Nu, în general suntem pe mâna eşaloanele doi şi trei ale Partidului Comunist şi ale Armatei şi ale Securităţii. Deci, ei atunci l-au alungat pe Ceauşescu, dar nu au distrus sistemul. Revoluţia n-a distrus sistemul. El s-a refăcut foarte repede, a inventat FSN-ul şi tot ce a urmat. Şi acum suntem în siajul acelei formule politice care ne costă foarte mult. A generat o tranziţie foarte complicată şi cu mari sacrificii din partea populaţiei şi n-a ajuns prea departe. Suntem tot la coada Europei. Contraperformăm tot timpul la lucruri simple, având cea mai mică piaţa editorială – că suntem cu o carte aici – cea mai mică din Europa. Avem cea mai slabă infrastructură din Europa.
– Cât analfabetism?
– Cu analfabetismul ne ducem spre 75-80% că îi punem la un loc pe analfabeţii propriu-zişi cu analfabeţii funcţionali. Avem cea mai mare populaţie rurală în Europa. Şi unul din criteriile modernităţii este raportul rural-urban. Noi avem o populaţie rurală foarte mare, uriaşă, aş spune, în raport cu populaţia urbană şi asta înseamnă înapoiere şi sărăcie. La aproape toţi indicii suntem în coada clasamentului în Europa, ceea ce este semnul eşecului acestui tip de regim. Din cauza asta eu credeam – şi cred în continuare – că o monarhie constituţională ni se potriveşte mai mult. Cred că această problemă – să merg până la capăt şi nici nu vreau să fiu categoric – trebuie rediscutată. Trebuie discutată şi rediscutată şi să vedem ce facem. Probabil că ar trebui să se instaureze mai multă raţiune în viaţa politică unde există numai ură, resentiment, conflict, violenţă şi să ne aşezăm la masă şi oamenii care se simt responsabili şi moderaţi – din toate taberele – să discute aceste lucruri, în binele României.
– Ura asta nu aveţi sentimentul că e şi semănată, că e şi manipulată, că e exploatată?
– Bineînţeles, ura naşte ură.
– Soluţie la ura asta? Că greu să umbli la mental! Cât au „lucrat” ei. Cine… ei?
– Există, trebuie să avem răbdare. Nu vedeţi că a trecut deja o generaţie întreagă, sunt 30 de ani. Dar până la urmă ura asta se va consuma, exact ca un foc care se stinge. La un moment dat, lumea va obosi, clasa politică îşi va umple buzunarele şi se va mai potoli… Şi atunci o să fie dispuşi să găsească o soluţie în binele ţării, repet, pentru că acum partidele se bat pentru o soluţie în binele partidului respectiv.
– Aşa e…
– Bugetele acestor partide nu există decât ca formă de demagogie. Binele general nu este. Ele de fapt se luptă să ajungă să câştige alegerile. De ce? Ca să pună mâna pe un buget şi să şi-l împartă. Cam asta este perspectiva vieţii politice. Orizontul este să pună mâna pe buget şi să-l împartă între ei. Nu există încă o reală o reală aplecare spre binele public.
Mirela NEAGOE, Mihai GOLESCU
Un scritoraş obedient regimului ceauşist (cuplului Nicolae-Elena Ceauşescu) care l-a/u tolerat în anii 1980/89 datorită lipsei lui de talent literar (nu poate fi comparat cu Breban, Buzura s.a.,căci cu Păunescu ar fi o blasfemie să-l alăture cineva, dar nici cu alții mai „mărunței”!), lipsit de charisma (nu poate fi comparat cu Săraru,Popescu-Dumnezeu, Vadim etc.)!St.Tănase e un oportunist postrevoluționar care profită de „oarecarea” notorietate datorată vârstei („septagenar”)!
O risipă de spațiu on line, din partea ARGEŞUL, de timp şi atenție din partea publicului! Chestiunea cu „monarhismul”(Regele Mihai etc.) e dovada clară a frustrărilor unui fost uascr-ist ratat (din eşalonul 3-4)!