Trăim ca-n ţara lui Papură-vodă?

Omul simplu, lipsit de apărare, de speranţă şi de siguranţa zilei de mâine, căruia nu i se asigură cele mai elementare drepturi, afectat şi de haosul politic şi social, de reaua funcţionare a instituţiilor statului, exclamă cu năduf: „Trăim ca-n ţara lui Papură-vodă”.

Sorgintea acestei porecle o aflăm din surse istorice: domnul Moldovei, Vasile Lupu, a avut un fiu, pe Ştefăniţă, născut la 1641, care la numai 12 ani a fost întemniţat în fortăreaţa de la Buciuleşti-Bistriţa, împreună cu mama, Ecaterina, şi sora sa, Ruxandra, după ce logofătul Gheorghe Ştefan, luând puterea, l-a detronat pe domnitor. După 5 ani de captivitate, Ştefăniţă a fost eliberat, iar Poarta Otomană l-a numit în 1659 voievod pe tronul Moldovei; era firav la trup din cauza îndelungatei detenţii, însă cu mintea ageră, făcând faţă răspunderilor ce-i reveneau pentru refacerea Moldovei, bântuită de secetă. Dar atât de cumplită a fost calamitatea, încât populaţia ajunsese să se hrănească cu pâine din coajă de copac şi din papură, de unde i s-a tras tânărului domnitor porecla de Papură-vodă.

Ştefăniţă s-a dovedit însă un bun apărător al intereselor Ţării Moldovei, întărind relaţiile cu vecinii, în special cu Ţara Românească, a dezvoltat comerţul şi economia, i-a scutit pe ţărani de biruri. Nu au fost pe placul boierilor reformele sale, şi astfel, la numai doi ani de domnie, a fost găsit ucis de mâna trădătorilor. Aşadar, nu problemele sociale, nici felul în care a cârmuit Moldova ne-ar determina să folosim sintagma sus amintită, ci numai cumplita secetă care se abătuse asupra bieţilor locuitori ai Moldovei.