Unde-i steaua nemuririi sale?

În care dintre stele, Doamne, sălăşluieşte sufletul prea bunului  pământean şi de Tine iubitor, Doru Popovici, strămutat la cele veşnice la începutul primăverii acestui an? Când steaua lui va licări, e semn divin că ochii lui ne spun că a primit acolo, în nemărginirile astrale, gândurile noastre de veşnică preţuire, de iubire şi recunoştinţă pentru lumina pe care a revărsat-o în pământeasca lui existenţă. Din strălucirea stelei sale doresc să iau lumină când sufletu-mi va trece hotarul vieţii pământeşti. Divinele sale creaţii muzicale şi literare: muzică religioasă, simfonică şi vocal-simfonică, muzică de operă şi balet, muzică de cameră şi corală, compoziţii de factură neobizantină şi de inspiraţie folclorică, articolele de specialitate, eseurile, cronicile muzicale şi literare, studiile muzicologice, poemele în vers liber, monografiile despre Nicolae Kirculescu, Mircea Popa, Nicolae Brânzeu, Ruxandra Donose, Miltiade Nenoiu, făcând sunetele să vorbească şi cuvintele să cânte, justifică numeroasele premii obţinute de-a lungul vieţii creatoare: Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al Radiodifuziunii Române, Premiul Academiei Române, Premiul „Pro Musica” al Radiodifuziunii din Budapesta, Premiul Uniunii Compozitorilor din Iugoslavia, Medalia UNESCO „Cristan Tzara”, titlul de „Comandor al Italiei”. A fost profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la universităţile particulare „Luceafărul” şi „Spiru Haret”, redactor muzical în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, întreţinând mulţi ani emisiunea radiofonică „Corespondenţe spirituale”. I s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Braşovului şi al oraşului natal, Reşiţa. Compoziţiile muzicale i-au fost editate la Paris, Tokio, Leipzig, Stocholm, S.U.A. 

„Am pledat şi pledez pentru o creaţie muzicală înrădăcinată în spiritualitatea românească, cu o întrepătrundere între tradiţie şi inovaţie, între etic şi estetic şi cu teme majore. Pledez pentru protecţie socială, pentru cultură şi pentru perceptele christice”, se confesa compozitorul într-un interviu acordat regretatei soprane Mirela Zafiri.

    Deşi era încununat cu meritatele onoruri din ţară şi de peste hotare, maestrul citea cu însufleţire „Săgetătorul”, începând cu nr. 611/11 apr.2009, după apariţia articolului „O carte şi doi cărturari”, cu referire la volumul „Însemnări despre scriitorul Doru Popovici”, de Eugen Cojocaru. Aprecierea pentru publicaţia noastră de culturăi-a impus-o, îmi zicea, consistenţa, sobrietatea şi tematica articolelor selectate de către directorul-fondator, Mihai Golescu. În acest context, vă rog, domnule director, să-mi permiteţi a retranscrie, cuvânt cu cuvânt, un fragment dintr-un comentariu al maestrului, publicat în revista „România Mare”, la care avea colaborare permanentă: „«Săgetătorul» este una dintre cele mai profunde publicaţii din România contemporană, condusă de Mihai Golescu, un scriitor neorenascentist, conform căruia străvechiul popor daco-roman a atras atenţia prin cultura sa desăvârşită… În lumea debusolată a Secolului XXI, Mihai Golescu pledează pentru triumful spiritului în dauna economicului. Pentru acest frate al meu de suflet, a iubi lumea frumosului liber este o binecuvântare, după cum a aprofunda cultura înseamnă a ne apropia de Bunul Dumnezeu”. (Eseuri impresionante din revista „Săgetătorul”). În arhiva amintitei reviste, există şi alte asemenea comentarii, a căror sinceritate se regăseşte şi în „Scrisoarea deschisă” trimisă pe adresa redacţiei „Argeşul”, în urma unor eseuri pe care i le-aţi publicat: „În calitate de colaborator şi constant cititor al minunatei reviste «Săgetătorul», vă pot spune, Domnule Director, că, aprofundând conţinutul opusurilor din amintita publicaţie, la sfârşitul vieţii mele, de compozitor, muzicolog, scriitor, profesor şi gazetar, sufletul mi se înseninează ca o natură, în setea explozivă a înverzirii… Parafrazând pe mioriticul Lucian Blaga, dumneavoastră, maestre Mihai Golescu, puteţi «muzicaliza» pe cuvintele: «Sunt încă tânăr şi voi rămânea până la urmă tânăr, fiindcă, adevăratul meu viitor vine după mine…»”

    Pe regretatul admirator al publicaţiei noastreîl fascinau atât articolele despre clasicii literaturii naţionale, cât şi despre valorile autentice contemporane, pe care apoi le comenta, cu precădere, în revista eminentului om de cultură Corneliu Vadim Tudor.                         

    Prin mijlocirea scriitoarei Vavila Popovici, stabilită pe pământ american, numele „Săgetătorului” a apărut şi peste Atlantic, în revistele de cultură: Lumea Românească, Armonia, Occidentul românesc, Pro Diaspora, Observatorul, Clipa.  

   Aflat acum în constelaţia genialilor oameni ai neamului românesc şi ai lumii universale (Eminescu, Brâncuşi, Blaga, Enescu), nemurirea regretatului Doru Popovici abia a început.

    Rogu-Te, Doamne, arată-mi steaua veşniciei sale!