Tată şi fiu, dimpreună

Florentin Palaghia este un cunoscut poet al generaţiei ’80, debutând editorial în 1981 şi publicând de atunci mai multe volume. Recent, a publicat volumul Dimpreună (Editura Timpul, Iaşi), un volum în două părţi, ca să zicem aşa: jumătate aparţinându-i lui, jumătate fiului său Eduard Filip Palaghia. Este un fel de mesaj de transmitere a talentului din tată-n fiu, a talentului doar, pentru că altfel fiecare are timbru propriu, stil inconfundabil, după cum vom vedea.

Florentin Palaghia uzează, în general, de tot inventarul liricii şi antiliricii optzeciştilor, de ironie, intertextualitate, exploatarea cotidianului, accente epice etc. Dar, în volumul de faţă, el scrie în mai ales o poezie „frumoasă”, în stil clasic, cu toate ale ei, precum această Primăvară fragilă, poezie antologică: „Fără mâini, fără gură,/ poeţii ocupă regatul/ şi Limba Română.// E ora înfrângerii,/ în aerul fetid/ colcăie îngerii.// Pe câmp ies cu pluguri/ să are ţărâna/ armate de muguri.// Şi fete plăpânde/ se-mbracă cu ii/ de metafore blânde”.

Surprinzător, tânărul Eduard Filip Palaghia scrie poezie cu ritm şi rimă, însuşindu-şi foarte bine lecţia clasicilor, a lui Arghezi, de pildă: „Încreştinat ca Iuda-n remuşcare/ stau răstignit între pământ şi mare/ cu munţii-nfipţi în palmele-asudate/ şi ape gâlgâinde-n somn şi şoapte…” Iar în poeziile erotice este ludic şi dezinvolt, asemeni lui Emil Brumaru: „Şi parcă nici n-aveai aceste forme ritunjite,/ şi nici mirosul cald, iconoclast, flamand,/ n-aveai în ochi sticlirea de George Sand/ şi aerul iubirii ne-mplinite.// Lipsea acel ceva de care azi eşti plină,/ ca o leoaică tânără pe perne moi,/ lipsea mirosul dulce de trifoi./ Şi coapsei îi lipsea o serpentină…”

Florentin Palaghia confirmă încă o dată vocaţia de poet important al generaţiei sale, iar fiul promite, cum se zice, şi e demn de urmărit în continuare.