Privind în oglinda lui Caragiale

Mai cu una, mai cu alta, îndreptându-ne atenţia spre alte evenimente specifice vremurilor de harababură postrevoluţionară, nu ne-am mai amintit că iunie a fost luna intrării în nemurire a marelui Caragiale. Dar spiritul lui e printre noi, îi întâlnim personajelele, le ascultăm, le vedem, sunt mai numeroase şi mai ridicole ca-n vremea tipăteştilor şi a caţavencilor. Societatea noastră e plină de „farsori şi gogomani” cu toate viciile lor: perversitatea, carierismul, minciuna, lăcomia, infidelitatatea, incultura, mitocănia, şarlatania etc., aşa cum arăta în pledoaria sa avocatul-scriitor Barbu Ştefănescu Delavrancea, apărându-l pe Caragiale, în procesul intentat de un „scârţa-scârţa” pe hârtie, învinuindu-l de plagiat al dramei „Năpasta”: „Ştiu, cunosc acuzaţiile puerile ce s-au adus lui Caragiale:  -«Ai atacat libertăţile publice; ai batjocorit constituţia; ai zeflemisit egalitatea; ai ponegrit democraţia! Nu, domnilor, spiritul profund şi ascuţit al lui Caragiale a denunţat şarlatania şi uşurinţa, a rechemat la realitate pe naivii zvăpăiaţi, a zugrăvit zăpăceala şi denaturarea spiritului naţional. Rolul lui a fost de a contribui la însănătoşirea vieţii noastre publice.”

Din păcate, „însănătoşirea vieţii noastre publice” întârzie. E tot în suferinţă, e la… reanimare. Cei care trebuie să-i aducă alinare se bat pe fotolii şi portofolii, pe funcţii şi pe ranguri, întrecându-se în promisiuni deşarte. În vara asta, căldură mare, tunete şi fulgere pe cer, rupere de nori, dar nu atâtea câte sunt în lumea politică: discuţii conflictuale, rupere de alianţe, toate partidele căutându-şi cu febrilitate reprezentanţii pentru cea mai înaltă funcţie în stat. Dar la înălţimea aşteptărilor nu se ştie cine va fi. Se poate întâmpla ca iţele să le descurce vreun Agamiţă Dandanache, cu experienţă în politichie, poate vreo Zoe, că prea s-a dovedit bătăuşă în confruntare cu şantazistul Caţavencu. Ceea ce nu se vede e poluarea morală şi, vorba unui personaj din oglinda scrierilor caragialiene, „unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!” Până în toamna acestui an, când se vor număra bobocii, rămâne valabilă întrebarea: noi cu cine votăm? E întrebarea pe care mi-o pun şi eu, un mai vechi şi dezamăgit alegător,

Gheorghe MOHOR