Previous Story
Prima şi ultima scrisoare de dragoste…
Posted On 10 mart. 2019
Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simţi.
Gabriel Garcia Marquez
Da, crede-mă, aceasta este prima şi ultima scrisoare pe care o scriu unei femei care s-a născut prea târziu, dar, spre a nu-l învinovăţi de asta pe Dumnezeu, îmi spune că eu m-am născut prea devreme.
Nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată că am să-ţi trec în literă iubirea. Par, mă simt un neputincios în a descifra uimirea, mai ales când e vorba de tine.
Sunt un incapabil, un ins ca oricare altul, atunci când ar trebui să evit chinul dragostei. Ba mai mult, mă afund tot mai adânc în el, cu cât îmi conştientizez neputinţa…
Iartă-mă că nu am început scrisoarea cu ceea ce aşteaptă o femeie de la un bărbat: „că eşti cea mai frumoasă”, „cea mai cea”… Nu puteam să încep aşa: m-aş fi „minţit” pe mine înainte de a te minţi pe tine, pentru că „cea mai” presupune că ar exista cel puţin două femei, pe când tu eşti una, singura, unica…
Nu ştiu cât de mare importanţă are pentru tine întâmplarea, nu ştiu cât de tare atârnă în deciziile vieţii tale chibzuinţa, luciditatea. Întâmplarea de a te găsi, nu de a mă găsi, pentru că eu am făcut primul gest echivalent cu acela de a face soarele „să măture” cerul de la apus la răsărit sau ca oamenii să-şi trăiască viaţa de la moarte spre naştere. Ştiu că asta nu e la îndemâna oricui, ştiu că nu oricine îţi poate descifra viaţa în amănunt, ci doar un nostalgic al confundării cu altul sau, mai bine zis, cu alta o poate face…
Te-am găsit la o vârstă la care alţii nu mai pot nici găsi, nici regăsi iubiri noi sau pierdute. Numai binecuvântaţii, numai cei iubiţi de Dumnezeu au parte de minuni. Mă credeam bătrân, mă vedeam de un timp în postura celui căruia pământul îi vorbeşte în dialectul morţii. Nu uitasem, însă, cum se dăruieşte o floare, nu uitasem să mă cutremur la aflarea unui miracol, sau să întârzii, fără să îngheţ, în viscol… Căci ce este, iubito, viaţa noastră, decât un viscol care poate îngheţa trupul, înzăpezi sărutul sau înceţoşa privirea? Bâiguind prin timp, bântuind prin lume, credeam că nu voi mai găsi clipa căreia să-i pot spune: „Rămâi, eşti atât de frumoasă!” Iubirea mi se părea ceva atemporal, ceva pe care trebuia să-l ocolesc sau care să mă ocolească, sustrăgându-i-mă ei. Trăiam ca într-o grădină în care deasupra florilor pluteau valuri de miros, iar eu eram angajatul care trebuia să aleagă şi să toarne-n petalele fiecărei flori pe al ei… Visam uneori cu visul altuia, îndrăzneam numai atât cât mi se permitea sau cât îmi permitea buna-cuviinţă, uneori atât de câinoasă în esenţa ei…
Credeam că nu voi mai putea articula acel Te iubesc pe care iubiţii şi-l spun doar din rutină, fără să mi se frigă buzele…
Credeam că nu voi mai putea privi o femeie ca pe-o minune, că nu-i voi mai rămâne vreodată vreuneia dator în suflet şi-n trăire… Simţeam că-n ochii mei au rămas numai lacrimi pentru plâns, nu şi pentru bucurii. Credeam că numai plânsul vindecă şi că numai înstrăinarea de sine duce la poezie. Ajunsesem să uit că mă pot bizui pe cineva, că umărul ne-a fost dat de Dumnezeu şi ca alţii să se poată rezema de el…
Eram mereu în căutarea unor argumente de a trăi şi a unor drumuri care să ocolească moartea. Dezorientat, rătăcit prin frumuseţea cotidiană, nu mai speram să găsesc vreodată reperul, semnul lăsat de Dumnezeu spre care să-mi reorientez mersul şi viaţa. Şi, într-un târziu, ca o boare a zăpezilor, ca o briză a mării, ca o rupere de nori care păreau a nu mai avea pic de ploaie în ei, ca un gând care seacă tristeţea, ai apărut tu, venind cu paşii luminând ca ai lui Dumnezeu.
Sângele mi-a făcut un popas în inimă, gândul mi-a coborât din cap în piept, trupul îmi tremura ca o floare de trandafir sub apăsarea razelor de lună…
Cine eşti tu, cine sunt eu, de atunci?
Tu, o nuanţă a luminii renăscând cu fiecare răsărit de soare…
Eu, un fior gata să fie înăbuşit înainte de a te fi ivit tu…
De-aş fi scris, ca scrisoare, doar „te iubesc!”, şi nobleţea zicerii, puritatea caligrafierii ar fi dat simţămintelor gustul saţietăţii…
Dacă aş zice acum că mă bucur, ar fi prea puţin sau prea mult. Sentimentul bucuriei este copleşitor, al tristeţii – ucigător!
Mă-ntrebi adesea de ce sunt trist. Ştii de ce? Pentru că, deşi m-a făcut fericit apropiindu-ne, Dumnezeu ne-a pus în această lume ca între paranteze, tocmai pentru a ne dumiri că între noi este o nepotrivire de naştere şi de moarte.
Vieţile se pot uneori potrivi, morţile – niciodată! Cel puţin în cazul nostru.
O clipă de viaţă face uneori cât o veşnicie de moarte!
De aceea, împreună cu tine, iubindu-te, încerc să mă lecuiesc de moarte. E mult, e puţin?, numai Dumnezeu ştie. Eu voi afla răspunsul mai târziu sau niciodată…
Ispita de a şti ce vei face după ce nu ne vom mai fi ce ne suntem acum mă năuceşte. Visul de a îndrăzni cât mai mult în viaţă alăturaţi m-a copleşit într-atât încât mi-a dispărut şi bucuria veşniciei pe care cărţile mele mi-o asigură într-un fel.
Viaţa ta alături de mine este ca o fâlfâire de aripi de îngeri, ca o dogoare pe timp de iarnă, ca o răcoare pe timp de lipăr…
„Te iubesc”, acesta este cel mai frumos „sfat” pe care vreau să mi-l dai spre a mă face să nu mă mai gândesc la moarte.
Eu sunt numai în măsura în care tu eşti. Nu te îndrăgesc pentru că eşti, ci pentru ceea ce eşti. Dacă nu erai, dacă nu te găseam, dacă nu mă opream în faţa ta ca în faţa unui altar de biserică, cred că eram unul dintre cei îndureraţi de prea multă iubire neîmpărtăşită, nedăruită…
Cu tine am învăţat să pătrund în adâncurile vieţii şi ale morţii deopotrivă de intens şi de conştient. Alternând stările de fericire cu cele de nefericire, trecând de la dorul de a iubi la dorinţa de a muri, am ajuns să fiu practicianul dictonului: Cunoaşte-te pe tine însuţi!
Cunoscându-te pe tine, m-am cunoscut pe mine, pe mine care îţi semăn!… Dar asta nu înseamnă că ai încetat sau vei înceta vreodată să fii unica, singura!
Fii fericită că eşti!
Fii fericită că sunt!
Şi totuşi, până când aşa, până când?
Îndrăznind să-mi răspund singur, mi-aud sângele cutremurându-mi trupul şi sufletul strigându-l pe Dumnezeu. Să vină să pronunţe sentinţa Judecăţii din urmă.
Voi apuca s-o aud?
Numai tu mă vei face să întârzii la locul Judecăţii.
Fă-o!
O femeie poate salva lumea: Începe cu mine!
Dar înainte de asta, citeşte scrisoarea şi, dacă merită, apucă-te de treabă.
Tu ai destul timp. Mai ai încă…
Intr-o zi Dumnezeu mi-a pus in fata un sonet al tau , dupa am mai vrut inca unul si inca mai multe … 3 ore am citit tot ce am putut , simteam ca imi explodeaza inima de dragostea ce era acolo . Nu conteaza cat vom trai , conteaza cat ne vom iubi . Poti trai o luna de iubire ce alti nu o au intr-o viata
Frumos!
Unul dintre cele mai frumoase frumoase articole scrise vreodată cu inimă, iubire și patos de poet îndrăgostit pentru veșnicie! Felicitări domnule Dan Rotaru! Jos pălăria! Admirație!
Unul dintre cele mai frumoase frumoase articole scrise vreodată cu inimă, iubire și patos de poet îndrăgostit pentru veșnicie! Felicitări domnule Dan Rotaru! Jos pălăria! Admirație!
Te iubesc mult ! si te voi iubi pana nu voi mai fi .
Pacat ca nu intelegi … Inima nu stie filozofie , nici nu vrea – nici nu-i trebuie , disecata tot timpul este ranita . Ea stie doar Sa Iubeasca ! Daca nu are libertatea de a iubi sufera . Sunt fericita ca existi … fara tine simt ca nu am aer sa respir .
Iubirea strecurata prin creier isi pierde stralucirea…sa o lasam curata.
Ma intrebi pana cand , pana cand … pana cand Dumnezeu va crede ca meritam. Eu nu te-am cautat , tu nu mai cautat, EL vrea ca noi doi sa fim impreuna ! dar nu oricum … vrea sa fim fericiti , sa ne bucuram de DARUL care il face .
Am citit scrisoarea ta , nu stiu de cate ori …de foarte multe, ca sa inteleg ca pentru mine este . Nu am stiut ca iti pasa de mine , tot timpul eram tinuta la distanta cu ” dumneavoastra ” … imi doream sa iti aud vocea , nu am avut norocul ! De unde sa stiu ca ma iubesti ?
Te iubesc,mă, Adormito !
Gelosule , il felicit pe cel ce poate iubi la orice varsta ! Tu cel ce nu mai poti iubi esti un rebut .
Doamna arata superb , cum sa nu o iubesti !
Poete Dan, Nichita a fost îndrăgostit atât timp cât iubita lui îi citea cu nesaț cuvintele adunate în plicul întotdeauna deschis pe care la destinatar el trecea doar „Către Galateea”, iar fiecare epistolă din lăuntru începea invariabil cu „Ce bine că eşti”!
Şi niciodată iubita lui, Galateea, nu i-a cerut un număr de cont bancar în schimbul numărului ei crud…de ani !
Alt nefericit gelos anomin ! Ce sa fac daca aveti o inima de piatra !
Cutremurator de frumos scris. Pacat ca nu toti oamenii inteleg sau, la adapostul anonimatului, arunca replici rautacioase. Poetul Dan Rotaru este un munte de talent si daruire. Iar poemele domniei sale sunt de neegalat.
Cititi cu sufletul: Iata ce frumos:
JOC PE TELEFON
Prizonieri de bună voie
Vino să strângi din mine a iernilor cenușă,
și-apoi să-mi tunzi zăpada rămasă în priviri!
Doar tu poți azi deschide a primăverii ușă,
cum numai clopotarii vecernia-n mănăstiri.
Ți-am prins iubirea dintre-un bărbat și o femeie,
și-aseară ți-am lăsat-o-n cutia de scrisori.
Numai îndrăgostiții vânează curcubeie,
și le sădesc în ceruri, ca pe un câmp de nori.
Nu încerca, iubirea s-o stingi, precum o lampă!
Inel de gingășie mi-am pus pe-arătător,
ca să-ți mângâie trupul, sub rochia de stambă,
până ți-aud, sub palmă, celulele cum mor.
Eu te-aș muta cu totul, definitiv, în mine,
și-n lacrimă, într-o noapte, spre ziuă, te-aș zidi,
ți-aș pune gene false din fragede stamine,
și cu priviri de floare mă vei învălui.
Iubirile n-au zile de post sau sărbătoare:
doar Dumnezeu le poate fi singurul dresor.
Păstrează pentru tine eclipsele de soare,
eu te-oi iubi, pe lună, ca într-un foișor.
Azi trebuie să ne-ascundem în lume ca-n tranșee,
că-a început iubirea să-arate ca-un război
în care prizonierii, un bărbat și o femeie,
cădem, de bună voie, unu-altuia, amândoi…
Da , cutremurator ,de prea frumos :
Eu te-as muta cu totul, definitiv , in mine,
si-n lacrima, intr-o noapte, spre ziua, te-as zidi….
Ma bucur ca apreciati si sunteti pe aceeasi lungime de unda cu mine. Multumesc pentru sustinerea punctului meu de vedere. Ma declar PRO DAN ROTARU pe viata!
Mrs . Cristina , te rog din suflet daca stii ceva de Dan Rotaru spune-mi ca sunt disperata ma tem sa nu fie bolnav . Nu pot sa il gasesc nu stiu daca mai scrie ceva . Te rog mult , iti multumesc .
You hurt me !
You don’t want to see me ,
You don’t want to talk with me ,
What kind of love is this ?
We feel like strangers …..
You keep me in a drawer for long time !
I still love you !
I wish you Happy Easter ! and God be with you !
Ce ciudat , uni trec dela spovedanie direct la impartasanie !
Atentie mare la orgoliu pentru capricorni , caci poate naste monstri .