Un argeşean se roagă pentru victimele din Noua Zeelandă
Cu mintea-i întunecată de ură rasială, un extremist de extremă dreaptă a secerat vieţile a cincizeci de oameni în oraşul Christchurch din Noua Zeelandă. Au pierit laolaltă copii, tineri şi bătrâni în cel mai sângeros atac terorist din această ţară. De câteva zile, un argeşean stă în genunchi pentru ei.
Ucenicia la Mănăstirea Argeşului
Liderii religioşi ai confesiunilor de pe teritoriul Noii Zeelande, susţin că în această parte a lumii nu exista tensiuni interreligioase sau etnice, cum întâlnim în unele regiuni ale Europei. Oamenii îşi duceau traiul paşnic, fără să fie preocupaţi de apartenenţa spirituală a vecinilor. Şi totuşi, un adept al filosofiei „rasei albe pure” a comis masacrul. Printre cei care au resimţit din plin şocul atacului criminal, se află şi PS. Mihail Filimon, episcopul ortodox al Australiei şi Noii Zeelande. Slujitorul lui Dumnezeu este argeşean prin adopţie. Născut în Moldova, şi-a făcut studiile teologice la Piteşti fiind un apropiat al arhiepiscopului Calinic Argeşeanul. Arhiereul a intuit potenţialul intelectual şi duhovnicesc încă din vremea studenţiei celui cu nume de arhanghel. După o perioadă petrecută la Mănăstirea Argeşului în calitate de consilier eparhial, Mihail Filimon a ajuns, pentru vrednicia sa, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Drumul destoinicului monah a continuat. Făcând ascultare, a petrecut câţiva ani în SUA, în funcţia de stareţ al mănăstirii din Detroit. În anului 2008, Patriarhul Daniel, a aplicat hotărârea Sf. Sinod, numindu-l episcop al Australiei şi Noii Zeelande.
În spiritul ecumenismului
Spirit împăciuitor, părintele Mihail vorbeşte permanent credincioşilor despre toleranţă îndemându-i să nu cadă victime islamofobiei. Acest „curent” nu se simţea decât răzleţ prin vocile unor politicieni dornici să capteze atenţia opiniei publice. Moartea celor 50 de oameni l-a afectat profund pe arhiereul care este o fire sensibilă. În capela reşedinţei sale, episcopul se roagă în fiecare zi pentru sufletele nevinovaţilor care au pierit în cele două moschei. Nu sunt uitate nici familiile îndurarate, ierarhul îndreptându-şi gândurile şi spre ele, implorând divinitatea să uşureze suferinţa lor.
Dreptcredincioşii din Noua Zeelandă urmează exemplul păstorului lor sufletesc, rugându-se pentru musulmanii morţi, ca o expresie a solidarităţii umane de care sunt capabili ortodocşii în spiritul ecumenismului.
Preotii din Pitesti, din Arges de ce nu se roaga precum PS Mihail? Le e greu?