Opriţi jaful, hoţilor!

La începutul veacului trecut, cu ocazia inaugurării Societăţii Geografice Române, ministrul Instrucţiunii Publice, Titu Maiorescu, lansa următorul avertisment: „Dacă nu se vor opri cu toată energia tăierile de pădure, vom vedea în curând clima noastră periclitată în modul cel mai ameninţător. Devastarea lor la munte seacă izvoarele şi produce surpări, iar devastarea lor la şes usucă câmpiile şi preface pământul roditor în pustie”.

     Nici în zilele noastre nu se dă ascultare îndemnului maiorescian de oprire a jafului forestier, iar efectele sunt devastatoare: climă insuportabilă vara, inundaţii, vijelii, alunecări de teren, secetă, grindină şi alte calamităţi, inconştienţa celor vinovaţi dovedindu-se nelimitată. Iar tăcerea autorităţilor statului înseamnă complicitate la săvârşirea acestei crime împotriva umanităţii. Lăsându-i pe hoţi liberi şi nestingheriţi, nu facem altceva decât să ne tăiem craca de sub picioare şi astfel să ne prăbuşim în haosul disperării.

   Codrul, din scoarţa căruia croitu-s-au hrisoave atestându-se că noi, românii, „de un neam suntem şi de la Râm ne tragem toţi”, codrul, adăpost în vremuri de bejenie, când hoardele cotropitoare ne pustiau vetrele, codrul, izvor de inspiraţie pentru muzicieni, pictori şi poeţi, arhetip al verticalităţii şi al perpetuării vieţii, se află fără ocrotire, sub securea celor fără teamă de nimeni şi de nimic. Doamne, cum se tânguia Eminescu în „Doina” cea interzisă de către „fraţii” de la Răsărit, incomodă chiar şi pentru urechile politicienilor epocii sale: „Codrul, frate cu românul,/ De secure se tot pleacă/ Şi izvoarele îi seacă,/ Sărac în ţară săracă”. Slăvit ca un împărat era codrul în sufletul nefericitului poet. Trubadurii zilelor noastre flaşnetează pe tema dulcegăriilor sentimentale, mai puţin sau deloc inspiraţi din realitatea societăţii în care trăim, cum ar fi drama exterminării pădurilor, otrăvirii apelor, poluării  aerului.

    Libertatea distrugerii a tot ce s-a construit într-o epocă numită „de tristă amintire”, deşi mai tristă ne-au făcut-o politicienii postdecembrişti, pare acum, în aşa-numita „democraţie” sau „stat de drept”, de neoprit. Cum de neoprit sunt fărădelegile ce au umplut plaiurile mioritice (crime, trafic de droguri şi carne vie, proxenetism, violuri, tâlhărie etc.), ura şi dezbinarea înlocuind iubirea şi pacea socială. Cârmuitorii aleşi (dar fără chemare nativă) să ne conducă destinele nu-şi unesc eforturile în favoarea propăşirii poporului din care-şi trag averi de lux, ci se războiesc „pentru ţară şi popor”, să le fie bine lor!

   După studiul Greenpeace din România (citesc pe internet), dispar peste 3 ha de pădure în fiecare oră, cele mai multe tăieri ilegale producându-se în judeţele Covasna, Harghita, Maramureş, Argeş şi Cluj. Masacrul s-a extins, iar în locul falnicilor copaci seculari rămâne o jalnică sahară românească, fără floră, fără faună. Cad şi apărătorii codrului, adică pădurarii, câţi mai sunt, ucişi de către hoţi, iar criminalii sunt liberi, continuându-şi nebunia. Nu au ei habar că „patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor”. Nu este nici a celor care au pus stăpânire pe bogăţiile, libertatea şi siguranţa unei ţări şi a unui întreg popor. De aceea, nu pot încheia articolul de astăzi, decât reluând strigătul de pe una din placardele înălţate la mitingul de oprire a defrişărilor ilegale din pădurile patriei: Opriţi jaful, hoţilor!