Istoria – Cartea Neamului: Icoane vechi şi noi

Opera acad. Mihail Diaconescu ni se înfățișează, privind-o – altfel nu se poate, decât admirativ! – într-un raft de bibliotecă reală, un șir de cărți masive, impresionante capodopere tipografice ale editurii Magic Print din Onești, publicate în condiții grafice academice, excelența fiind standardul de căpătâi al tipăririi paginilor – de peste 10.000! – într-un savuros aldin, textele părând gravate, precum inscripțiile romane, în marmura de Carrara. De proporții iorghiste, scrierile istorice ale domnului Mihail Diaconescu coboară din documente pe retine și în memoria cititorilor, cu tăria imensului Memento – astăzi epocal, în adversitatea cu iredentiștii de pretutindeni. Dacă aș fi ministrul Educației, aș introduce acest opus în școli, concomitent cu lucrări impetuoase pedagogic și în niciun chip politizate, pentru că, dacă „Istoria este o nesfârșită poveste”, apud dr. Adrian Cioroianu, apoi seria cărților mihaildiaconesciene cu siguranță ar deveni substanța unui climat educativ – istoric preferat de vârstele juvenile!!! Un alt „Dacă” mi-l sugerează, pe de o parte, mizerabila gândire ministerială – politizată – a prevederii doar a unei ore de Istorie pe săptămână, în gimnazii și licee, pe de alta, a ignorării acestei Științe pentru Conștiințe, prin răspândirea acestor Cărți, de către publicațiile de profil, începând cu a / ale Academiei Române!

          „Cărămida” de față, ICOANE DIN TRECUT ȘI DE AZI, ar stârni, neîndoios, un curent moral și educativ cu adâncime de viitor în mintea junilor școliți – viitorii cetățeni ai României! Sunt patetic? Da! Fiindcă istoricul Mihail Diaconescu, numai pe durata a peste 750 de pagini, rezidește epoci din orizontul veacurilor ante și post valaho-moldave, cu ramificații în încrengătura europeană, reconstituind – argumentat – reverberațiile convulsiilor interne-externe în arealul continental. Exact când vânturile revizioniste bat tot mai aspre și mai neobrăzate, din direcții revanșarde. Or, a ști – a gândi și a apăra, la nevoie, Țara – sub pecetea exemplară a sacrificiilor lui „Mihai Viteazul – Erou și Simbol” , ale lui „Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Unirii”, al vehemenței „Magului de la Câmpina, B.P. Hasdeu”, a emoționa clasele cu exemplarul patriotism al „Generalului Traian Moșoiu” și al armatei sale, care a eliberat Oradea de invadatori, al uriașului Nicolae Iorga – „Poetul, Prozatorul și Istoricul Bisericii Ortodoxe Române”, venind încoace vreme, al „Sfântului Dumitru Teologul”, al lui „Constantin Noica împotriva absurdului, nonsensului și cinismului”, al  „Părintelui Mitropolit Antonie Plămădeală”, ale „Părinților Arhimandriți Ioachim Pârvulescu și Dr. Mihail Muscariu”, nu ne-am mândri – faptic, cu adevărat – că SUNTEM ROMÂNI?