Mirajul aurului, pe Valea Argeşului

Despre cum arăta acum două veacuri ţinutul argeşean, despre starea precară a drumurilor ori referitor la emanciparea ispravnicilor şi a boierilor şi la viaţa sărăcăcioasă a ţăranilor, călătorii străini ne-au lăsat multe mărturii inedite. Totuşi, în ciuda interesului deosebit pe care l-au manifestat faţă de acest cuprins, atenţia lor s-a îndreptat, însă, mai puţin asupra bogăţiilor pe care le ascund pământurile sale. Cu unele excepţii, desigur, printre care şi relatarea unui explorator aflat în trecere prin Muntenia.

În anul 1837, aristocratul rus Anatol Nicolaevici Demidov, primul prinţ de San Donato, a organizat o expediţie ştiinţifică în sudul Rusiei şi în Crimeea, ajungând şi în Principatele dunărene. În urma acestei călătorii ştiinţifice, peregrinul rus şi-a publicat impresiile culese în scrierea „O călătorie în Principatele Române”, capitol din volumul „O călătorie în Rusia meridională şi Crimeea, prin Ungaria, Valachia şi Moldova”, apărut în 1839 la Paris. Ilustrată cu splendide ilustraţii ale pictorului francez Auguste Raffet, care l-a însoţit în expediţie, scrierea lui Demidov a lăsat o importantă mărturie despre Epoca Regulamentară în Principate.

Ajunsă în Muntenia, suita numeroasă a lui Demidov, din care făceau parte 22 de artişti, ziarişti, oameni de ştiinţă şi arheologi a străbătut şi meleagurile argeşene, prilej care i-a dat ocazia prinţului să facă unele constatări care pun în valoare bogăţia acestor pământuri. Animat de o formidabilă curiozitate ştiinţifică, prinţul a lăsat prin această scriere o ştire aparte despre aflarea unor zăcăminte deosebite aici, pe malurile Argeşului: „Nisipuri aurifere se găsesc şi în alte locuri, dintre care Valea Argeşului e cel mai însemnat.” „Mercurul… s-a găsit pe lângă oraşul Piteşti, în districtul Argeş. Aici el era împrăştiat în picături, într-un strat orizontal, alcătuit din nisip şi argilă. El se găseşte numai pe o mică întindere, căci, făcîndu-se săpături în împrejurimi nu s-a mai găsit nimic.” (Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, vol. III, serie nouă, Editura Academiei, 2006, p. 641).

Ca un amănunt din biografia Anatol Demidov, acesta moştenise de la strămoşii săi o avere fabuloasă, între care se aflau şi mine de fier, dar şi bogate zăcăminte de pietre preţioase şi semi-preţioase în Urali şi Siberia. În calitate de proprietar de mine, deci, şi pe baza cunoştinţelor şi a experienţei sale, călătorul şi-a notat date inedite despre existenţa nisipurilor aurifere, pe Valea Argeşului, şi a mercurului, descoperit pe lângă Piteşti, „împrăştiat în picături, într-un strat orizontal, alcătuit din nisip şi argilă”. Când vine vorba de metale preţioase, ţara noastră este una dintre cele mai bogate din lume, dar puţini sunt aceia care mai ştiu locurile unde se află acestea. Extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg răspândită pe teritoriul României, de-a lungul istoriei. Multe din exploatările care au funcţionat demult în albiile râurilor şi afluenţilor acestora sunt, însă, imposibil de identificat în teren, în zilele noastre. Ca atare, când amintea despre aurul de pe Valea Argeşului, Demidov nu se putea referi decât la aurul adus de aluviuni în nisipurile şi pietrişul de pe albia râului.

   Cât despre găsirea mercurului, descoperit pe lângă oraşul Piteşti, ar fi de intuit interesul călătorului străin pentru acest metal lichid tot în legătură cu exploatarea sau prelucrarea aurului. Pe lângă calităţile sale apreciate în trecut de către alchimişti sau de oamenii de ştiinţă, ”argintul lichid” se folosea din vechi timpuri pentru suflarea cu aur şi argint a vaselor de aramă, ori pentru recuperarea pepitelor de aur din materialul textil folosit la spălatul aurului. Or, tocmai din această perspectivă, de antreprenor de metale preţioase se va fi interesat şi Demidov de aceste avuţii ale solului argeşean. Dorinţa călătorului era de a cunoaşte bogăţiile ţării şi foloasele pe care el sau alte forţe angrenate în conjunctura economică din Principate le-ar fi putut trage din ele. Ne aflăm într-un moment în care bogăţiile subsolului încep să atragă atenţia capitaliştilor ruşi, austrieci, francezi sau englezi, iar explorările de acest gen luaseră deja amploare sub administraţia rusă.    

Iată cum, prin această scriere de la mijlocul veacului al XIX-lea, în plină Epocă Regulamentară, această parte din societatea munteană ajunge a fi cunoscută străinilor prin nişte amănunte diferite faţă de impresiile obişnuite ale călătorilor care trecuseră mai înainte pe aici.

Florin CHIVOCI