Triunghiular de Carte, LA „DINICU GOLESCU”
Sfârșit de ianuarie 2019. În sala publică a Bibliotecii județene „Dinicu Golescu” se lansează trei cărți semnate de: Diana Vrabie din Chișinău-Basarabia, Adrian Dragoș Defta din Moreni-Dâmbovița, Christian Crăciun din Florești-Prahova.
Glasul roților din cauciuc
La volanul propriei limuzine, Adrian Defta parcurge distanța Florești – Pitești în fix două ceasuri, pariind cu mine – speriatul de ninsoarea iminentă și pe faimoasa autostradă spre inima Argeșului. Berea însă tot dânsul a dat-o (lângă șemineul din regalul „Gardner Gold”), interesat – ca istoric – de fosta calea ferată Moreni-Florești, de nemții și rușii aduși de război, pe aici, de Cantacuzini… Traseul străbătut, uscat și însorit, s-a oprit undeva, în Pitești, pe „Victoriei”, nu departe de Biserica Catolică, de Curtea de Apel și de Primărie. În iureșul silențios al roților cu pneuri de iarnă, revăzusem ce a mai rămas din pădurea de sonde Moreni, sondele copilăriei mele la Gura Ocniței, ruinele Combinatului INOX al Târgoviștei, faimosul odinioară OLTCHIM, trist și pierdut în albul câmpiei…
Casa cu peristil și vitraliu
„Dinicu Golescu” botezată, Biblioteca cu rang județean, domină piața publică a Piteștiului, ascunzând privirilor o capodoperă a arhitecturii și plasticii autohtone: ansamblul coloanelor dispuse în peristil, pe care se sprijină un imens vitraliu laic, ecran cu nuanțe cerești, sub a cărui lumină patru vitrine expun documente literare și istorice de primă mână, din scrieri eminesciene, fotografii de epocă, reliefuri în aramă. Somptuosul hol urcă pe scările cu covor roșu, două etaje, iar lumina se filtrează suav prin grilajele de fier forjat, precum allegro-ul din „Haffner”-ul lui Mozart…
Seară EIKON
În sala publică a Bibliotecii, standul cu Carte e atracția publicului. Alături de doamne și domni în vârstă, iau loc în staluri mulțimea de liceeni invitați. La masa „prezidiului”, Denisa Popescu, consilierea Bibliotecii, dr. Diana Vrabie, conferențiar universitar al Facultății de Litere din Bălți, Vianu Mureșan și Alexandru Corduneanu, scriitori. Între dânșii, Valentin Ajder, directorul editurii EIKON, dr. Christian Crăciun și Adrian Dragoș Defta. Sunt de față, bucuroși de așa oaspeți, scriitorul Ovidiu Mihai Sachelarie, directorul Bibliotecii „Dinicu Golescu”, profesorul pensionar Vasile Ghițescu și jurnalistul Adrian Simeanu.
O carte de peste Prut
În prezentarea volumului CHIȘINĂU – EVOCĂRI INTERBELICE, Diana Vrabie și Alexandru Corduneanu susțin o patetică reflecție a conținutului cărții: „În prezenta antologie (…) am încercat să surprindem tabloul complex al Chișinăului dintre cele două războaie mondiale, pornind de la ziarele și revistele românești, reperabile la acea oră”, amintind câteva: „România”, „Lumina”, „Lamura”, „Sfatul Țării”, „Viața Basarabiei”, „Opinia”, „Izbânda”, „Adevărul”, „Tribuna Școalei”, „Cetatea Moldovei”, „Dimineața”, „Dreptatea”, „Iașul”, „Universul Literar”, „Viața Românească”. Extrase, pe autori: „În preajma revoluției”, a lui Constantin Stere, „Pe urmele Basarabiei” de Romulus Cioflec și „Arde Chișinăul” de Constantin Virgil Gheorghiu. Câteva texte: „Ziua de 24 ianuarie la Chișinău” de Mihail Sadoveanu, „Mustul care fierbe” de Octavian Goga, „Cele mai vechi case din Chișinău” de Petre Constantinescu-Iași.
„Garda Fuhrerului”
„Adrian Dragoș Defta abordează problematica Diviziei „Leibstandarte-SS Adolf Hitler” fără a se lăsa deloc timorat de dificultatea și potențialul exploziv al oricărei încercări de deconstrucție a unor mituri care sunt încă atât de confortabile pentru foștii învingători ai celui de-al Doilea Război Mondial. Susțin, așadar, pledoaria autorului împotriva vinovăției colective și în favoarea celei individuale. Recunosc în această lucrare acribia documentării, forța și bogăția argumentației, dorința de a reda demnitatea unor oameni și de a înțelege țesăturile și resorturile unor vremuri”, confirmă valoarea lucrării prof. univ. dr. Silviu Miloiu, de la Centrul de Cercetare a Istoriei Relațiilor Internaționale și Studii Culturale „Grigore Gafencu” și Asociația Română pentru Studii Baltice și Nordice, în excelenta prefață. Valoarea excepțională a cărții – „cercetare doctorală a autorului” (op. cit. S. Miloiu) o reflectă titulatura ei, GARDĂ PENTRU FUHRER – DIVIZIA „LIEBSTANDARTE-SS ADOLF HITLER, pe care editura EIKON a publicat-o în sera Istorie a Colecției Universitas. O remarcă a dr. Christian Crăciun, semnificativă: „Dl Adrian Defta a scris o carte europeană!”
Cert / Incert
Despre cartea dr. Christian Crăciun, LECTIO INCERTA a vorbit criticul literar Vianu Mureșan, relevând însemnătatea în plan estetic a acestei a II-a părți din seria de volume de Cronici literare editată de EIKON sub acest titlul. ”Încercări de dialog, asupra literaturii centriste, despre domenii care nu s-a scris, politologie, stilistică, preferând citatele și nu critica propriu-zisă. Scrieri despre cărțile care îmi plac, acest al doilea volum așteptându-l pe-al III-lea, fiindcă continui acest „hobby”! Cunoscut eseist și critic literar, dr. Christian Crăciun este convins că „Lectura rămâne incertă, pentru că e muritoare. Sensul este cert pentru că e veșnic. Am căutat Sensul murind, cum se spune, cu fiecare carte”!, a conchis autorul nostru.
Serghie BUCUR