Viaţa – ca un cântec
Plecând de la ideea d-lui Gh. Mohor, aceea că e important să preţuim oamenii de valoare şi să-i recompensăm pentru munca şi creaţia lor cât sunt încă printre noi, nu după ce ne părăsesc, am ţinut mult să fiu de faţă la o întâlnire de suflet (şi de aniversare) a artistului plastic Constantin Samoilă. Deşi la o vârstă care bate 80, artistul ‒ beneficiar al unei vitalităţi debordante ‒ încă se manifestă în spaţiul public, încă munceşte, încă creează, încă “trăieşte frumos”. Şi este înconjurat de prieteni (şi de familie), care îl adoră. Cine nu şi-ar dori să trăiască astfel?
Să ai o viaţă frumoasă (chiar dacă nici pe domnia sa nu l-au ocolit greutăţile vieţii), să te placă şi să te aprecieze lumea la o vârstă la care alţii sunt “la pensie” demult, iată secretul tinereţii pe care dl. Samoilă ‒ cel care-şi trage izvoarele din frumosul sat de munte Poenărei (Corbi) ‒ l-a descoperit. Şi a ţinut să ni-l împărtăşească şi nouă, celor prezenţi, iar noi să vi-l spunem şi dv., pentru că viaţa trebuie să fie plină, frumoasă, interesantă şi demnă de aplauze ‒ aşa cum a fost şi este a domniei sale ‒ ca un cântec.
“Ce păcat că Dumnezeu a dăruit tinerețea tinerilor! Pentru că cei în vârstă știu mai mult să prețuiască tinerețea şi să se bucure de ea, aşa cum văd acum aici, printre atâţia „tineri cu părul alb”!” Sunt vorbele profesorului George Ene, cunoscutul eminescolog piteştean, care a vorbit unei adunări elevate de oameni de cultură şi artă prezenţi la acest eveniment deosebit ‒ o miniexpoziţie de metaloplastie ‒ care a avut loc miercuri, 22 mai, la Centrul Cultural Piteşti, organizat de (şi pentru cinstirea) artistului plastic Constantin Samoilă, eveniment dedicat Zilelor Piteştiului (631 ani de la atestarea sa documentară), dar şi zilei onomastice şi de naştere a artistului (împlinirii a 81 de ani de viaţă). M-am bucurat să mă număr şi eu printre “prietenii şi familia” lui Constantin Samoilă ‒ aşa cum a declarat (şi a declamat!) sărbătoritul ‒ că toţi cei prezenţi la acest eveniment sunt în şi lângă inima sa.
Acest om minunat, dăruit de Dumnezeu cu talente multiple şi extraordinare, talente pe care şi le-a transpus în operele sale (icoane pe sticlă, sculptură, lucrări de metaloplastie ‒ o artă nemaiîntâlnită la alt argeşean, şi poate unică în ţară), înzestrat cu o voce puternică (orator, actor, solist, membru în coruri şi formaţii artistice – toate dintr-un spirit de voluntariat dus la extrem), poet şi scriitor cu un înalt simţ al cuvântului tipărit, dar mai ales OM deosebit, generos, cald, apropiat, care a dăruit (şi donat) din operele sale unice multor instituţii, muzee, chiar unor prieteni, dar mai ales ţării (Monumentul Constructorilor Transfăgărăşanului – o lucrare monumentală – a fost realizat de domnia sa, cu ajutorul financiar al inginerului Marin Meculescu, patronul firmei Comesad Drumuri). Şi astfel cei care au construit cel mai frumos drum din lume (cu multă trudă şi cu sacrificii de vieţi omeneşti) au un monument dedicat lor, amplasat în zona Piscul Negru, iar artistul, prin creaţia sa, rămâne în conştiinţa publică.
M-am bucurat şi am aplaudat odată cu domnia sa, atât eu cât şi întreaga audienţă, am cântat împreună cu dânsul şi cu grupul folcloric invitat, am simţit împreună acel sentiment de împlinire al artistului şi omului Constantin Samoilă. Toţi cei care au vorbit la eveniment au făcut-o cu patos şi dăruire, fiecare în felul său dar toţi cu inima deschisă şi sinceră: profesorul şi eminescologul George Ene, care a ţinut un discurs impresionant prin ideile extrem de valoroase şi prin profunzimea sentimentelor exprimate şi expuse auditoriului; profesorul şi poetul Lucian Costache, care pe lângă aprecierile sale i-a dedicat şi câteva versuri minunat împletite cu urările sale sincere de sănătate şi viaţă lungă adresate artistului; scriitorul, epigramistul şi portretistul Nelu Vişan, care a prezentat opera artistului atât vizual (portretul său în metal, dăruit de artist), dar şi în două epigrame ad-hoc; poetul şi epigramistul Constantin Mândruţă, care a schiţat pe loc, pe un petec de hârtie, un catren destul de reuşit; scriitorul nonagenar Mihail Ghiţescu, care ne-a impresionat din nou cu vigoarea gândirii şi a minţii sale, la 99 de ani; inginerul octogenar Ioan Gheorghe, fost director al Drumurilor Naţionale şi fost coleg cu inginerul (şi arhitectul) Constantin Samoilă, care a recunoscut că încă din tinereţe, de când s-au cunoscut, a fost impresionat de mintea ascuţită şi de imaginaţia bogată şi extrem de tehnică a mai tânărului său coleg, acesta iniţiind proiecte de anvergură în ceea ce priveşte sistematizarea oraşului şi judeţului. Au mai simţit nevoia să vorbească la eveniment d-na Adina Perianu, care – sub umbrela unei pălării roşii, asortată cu ţinuta – a recunoscut că oricine “îşi scoate pălăria” în faţa operei artistului Constantin Samoilă, precum şi cunoscutul publicist Gheorghe Mohor, cel care i-a dedicat un articol în „Săgetătorul” de marţi – „Portret de artist” şi l-a numit „un suflet dăruit artei”.
Toţi cei prezenţi i-au apreciat talentele şi realizările artistice şi şi-au exprimat speranţa ca artistul să-şi păstreze vigoarea şi puterea de creaţie pe mai departe, spre încântarea noastră, a tuturor. Mă alătur şi eu celor care îl apreciază şi îl iubesc pe artistul Constantin Samoilă, urându-i “Să trăiţi întru mulţi ani, cu sănătate şi aceeaşi generozitate, Maestre!”
Cristina MILIARE