Primăvară

Apăruse îmbujorată, cu petale roz în obrăjori şi în braţe cu un maldăr de flori proaspete, nedumerite, ce căutăm noi la grămadă în grădina de oameni păreau a întreba privirile corolelor scormonind în privirile celor de la mese, să tot fi avut vreo şase anişori fetiţa care se plimba cu snopul plin de culori şi de arome ademenitoare printre fericiţii acelei clipe, un El şi o Ea i-au făcut semn, vino, draga mea, i-a zis El întărind semnul cu sonoritatea cuvintelor, vino, dragă, a repetat el chemarea copiliţei care se proptise în pragul unei neîndrăzneli, părea că pe umerii ei fragezi mijesc aripi de maturitate, apoi, când ghemul de om s-a apropiat, El a luat buchetul uriaş răsplătind purtătoarea lui de mai devreme cu câteva bancnote, fetiţei i-a strălucit privirea de bucurie şi a dat să plece mulţumind, Ea a primit buchetul şi a îmbiat cu un zâmbet fetiţa să mai rămână în timp ce îl ruga pe El să comande ceva ospătarului pentru bobocul de om de lângă ei, nişte floricele, a strigat el, în curând o pungă cu floricele de porumb a poposit în mânuţele copilei, obrajii îi înfloreau deodată cu sufletul pe măsură ce se înfrupta din boabele pufoase, micile explozii de alb aromat îi semănase pic cu pic lumina unei fericiri pe chipul încă nebrăzdat de plugul timpului, după o scurtă părere de veşnicie nemăcinată a strâns într-o mână punga golită aproape pe jumătate, în cealaltă bancnotele primite, a mulţumit celor doi pentru că i-au cumpărat florile şi, îndepărtându-se, a început să murmure ceva, un fel de rugăciune melodioasă se prelingea în urma paşilor ei, vai, ce o să se bucure mămica, se auzi clar la un moment dat, tare o să se mai bucure, o să avem pâine pe săturate, poate chiar şi pentru mâine o să avem…