Piteştiul de altădată. Grădiniţa

Mi-am petrecut copilăria în casa bunicilor din Piteşti, pe strada Maior Giurescu nr. 5, devenită apoi Cozia nr. 4. Familia din partea paternă locuia în acea casă, care era un adăpost sigur pentru mine şi prietenii mei din vecini, adunaţi în curtea mare. Acolo m-am născut, acolo am învăţat să vorbesc şi să citesc şi tot de acolo am fost dusă la grădiniţa de pe bulevardul Republicii. Prietenii erau în special băieţi de vârsta mea: Vasilica, Cornel şi Costel, Titi şi Marinel, pe care îi recunosc dintr-o fotografie. Aveam vreo 5 ani.

Îmi amintesc de clădirea grădiniţei, care mai există şi astăzi. Urcam câteva scări largi pentru a ajunge în hol, de unde se intra în cele două încăperi, pentru grupa mare şi grupa mică. Cea mai importantă persoană pentru noi, copiii, era doamna educatoare Stavar, o persoană cu părul cărunt, scundă, care mergea repede. Locuia pe strada Fraţii Goleşti, într-o căsuţă cu boltă de viţă-de-vie în curte. Cred că am vizitat-o de mai multe ori, în drumul meu spre gară. Şi îmi mai aduc aminte de micul ghiozdănel din metal pe care îl aveam toţi copiii, de jocurile simple, de modelajul din plastilină. Întotdeauna eram însoţiţi de un bunic sau de o mătuşă în drumul nostru la grădiniţă, deoarece trebuia să traversăm bulevardul. Ne fascinau autobuzele care circulau de la Prundu la Găvana, dar şi trenurile pe care le vedeam trecând pe calea ferată, chiar din curtea grădiniţei.

N-am uitat nici azi de numărătoarea cu bile, achiziţie atrăgătoare ca instrument didactic atât la grădiniţă, cât şi acasă. Mare mi-a fost mirarea când, într-o excursie la Petersburg în anii ’90, am observat că în magazine casierele foloseau acea jucărie nostalgică de tranziţie între copilărie şi şcoala primară. Am citit că acest „abac” a supravieţuit în Japonia, China şi Rusia, fiind folosit ca instrument auxiliar în contabilitate. Utilizarea sa în şcoală este, din punct de vedere pedagogic, recomandată, deoarece îi ajută pe copii să acceadă la conceptul abstract al numerelor plecând de la obiecte concrete. Vizavi de grădiniţă locuia familia de învăţători Păunescu. Îi revăd cu ochii minţii: domnul Ion Păunescu era înalt şi slab, foarte serios şi sever, fiind unul dintre cei mai buni învăţători din Piteşti. Doamna Păunescu era în vârstă, scundă şi zâmbitoare. Destinul m-a favorizat: în clasa I, dânsa mi-a călăuzit primii paşi ca elevă. Ţin minte că pe drumul meu spre grădiniţă mă… însoţeau comentariile legate de înscrierea la şcoală şi de norocul de a întâlni pe unul dintre acei învăţători minunaţi. Poate un Domnu Trandafir, de care nu s-a învrednicit niciun scriitor să-l nemurească.