Slujbe la Capela Brătienilor
Iarna, la Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” din Ştefăneşti, pe care argeşenii îl numesc mai simplu „Schitul Florica”, fiind situat în apropierea vestitului conac, slujbele nu sunt săvârşite în biserica „mare”, la subsolul căreia se află mormintele familiei Brătianu. Programul liturgic este bogat, cu slujbe zilnice de la ora 8, vineri, de la ora 18, cu Taina Sfântului Maslu, iar credincioşii se roagă într-un mic paraclis situat sub chiliile maicilor. Spaţiul devine neîncăpător mai ales la slujba de vineri seara dedicată celor bolnavi.
După cum ne-a asigurat maica Dionisia, stareţa schitului şi vrednica povăţuitoare a celorlalte cinci călugăriţe, dacă vremea va fi bună, după 15 martie va fi redeschisă biserica principală a aşezământului monahal. În plus, zona va căpăta alt aspect. Copacii uscaţi ori foarte bătrâni din faţa schitului au fost tăiaţi, iar în dreptul porţii principale va fi reamenajat spaţiul verde şi vor fi plantaţi arbuşti ornamentali. Vor fi astfel infirmate zvonurile vehiculate în ultima vreme prin Ştefăneşti: nu vor fi ridicate vile în imediata vecinătate a Capelei Brătienilor. Ne-am mai liniştit…