Romanul cu numărul 10
Rezidenţi în Casa Visurilor (Hyperliteratura, 2018) reprezintă cel de-al zecelea roman al lui Radu Aldulescu. Aşadar, romancierul exclusiv şi prin excelenţă Radu Aldulescu, el nescriind nuvele sau povestiri, ci doar construcţii romaneşti ample, îşi rotunjeşte opera cu acest roman. În general, cărţile lui amintesc de sintagma barbaria concretului a lui Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni. Periferia societăţii contemporane, mahalaua, cartierul mărginaş reprezintă cadrul ideal al creaţiei acestui scriitor. Personajele în general abjecte din romanele lui nu sunt, de fapt, imorale în esenţa lor, ele sunt victime ale societăţii, pervertite de o realitate vitregă şi apoi ele chiar îşi ispăşesc păcatele prin viaţa de calvar pe care o duc şi prin sfârşitul lor de cele mai multe ori violent.

În Rezidenţi în Casa Visurilor, ostracizatul de serviciu este Grigore, un fel de jurnalist cu… ziua, plătit execrabil şi pe sponci la o foaie obscură, aflat în preajma vârstei de 50 de ani, locuind cu părinţii pensionari şi bolnavi, foşti ziarişti, la rândul lor, pe vremea cealaltă, a socialismului biruitor. Părinţii mor pe rând, la scurt timp unul de altul, iar Grig speră să rămână în apartamentul lor, apartament altfel insalubru, o „casă a morţilor”, pentru el însă o „casă a visurilor”, împreună cu iubita lui Argentina, o sportivă ratată. Dar manevrele surorii sale din Canada dimpreună cu un avocat rapace, în strictă concordanţă cu ce se întâmplă frecvent la noi, îl scot în stradă pe Grig, şi asta la scurt timp după ce iubita lui fusese ucisă în mod bestial de un psihopat. Ca şi în celelalte romane, fauna de aici este una deprimantă: ziarişti rataţi şi alcoolici, scriitori trăind în mizerie, interlopi infiltraţi peste tot, politicieni îmbogăţiţi rapid din afaceri oneroase şi tenebroase… Un fel de Crimă şi pedeapsă a începutului de mileniu III în România.Rezident înCasa Visurilor reprezintă închiderea unui cerc de creaţie absolut prodigios. Chiar de nu va mai scrie nimic, Radu Aldulescu rămâne poate cel mai important romancier al ultimelor două decenii, el radiografiind societatea românească postdecembristă de la bază, a oropsiţilor, amărâţilor, a nefericiţilor.
N-am citit, recunosc, vreun roman din cele 9 publicate anterior de autorul Radu Aldulescu, dar trebuie să o spun, or autorul e spirit balzacian din vocație, or abia a auzit (ca toți ce se țin azi scai de litere, la Piteşti) de îndemnul paşoptist al lui Ion Heliade Rădulescu : scrieți, băieți, scrieți, numai scrieți!