De la muzica de film, la capodopere

Seara de joia trecută a fost deschisă de Uvertura la „Forţa destinului”, de Giuseppe Verdi. Unul (dacă nu cel mai mare) dintre cei mai prolifici şi valoroşi compozitori italieni de operă, Verdi a lăsat muzicii universale o zestre extraordinară. Opere ca „Rigoletto”, „Othello”, „Traviata”, „Aida” ş.a. cu distribuţii strălucitoare duc faima compozitorului, dar şi a marilor scene muzicale ale lumii.

Este considerat – şi operele-i stau mărturie – drept unul dintre cei mai mari melodişti. Uvertura la „Forţa destinului” este cantabilă, de o sensibilitate emoţională aparte, orchestra în întregime, dar mai ales trompeta şi flautul insuflând sălii trama Destinului, când învolburat, când duios, învăluitor, mereu dramatic, plin de elan, dar şi de obstacole de trecut.

La „Metropolitan Opera”, „Forţa destinului” a născut… un destin, în 1960: baritonul american Leonard Warren a murit pe scenă. Din acest motiv, este socotită „blestemată”, plină de ghinion; Pavarotti a refuzat, de aceea, rolul lui Alvaro.

Giovanni „Nino” Rota (1911-1979) este, probabil, cel mai de succes compozitor de muzică de film, regizori ca Federico Fellini, Francis Ford Coppola, Franco Zeffirelli beneficiind din plin de calitatea muzicii sale.

Concertul pentru fagot şi orchestră i-a prilejuit tânărului Vlad Dănilă o interpretare specială. Emoţionat, el a reuşit să-i dea fagotului particularităţile care-l fac apt pentru un concert. Johannes Brahms, cu Simfonia nr. 1, a dat greutate serii muzicale.

Simfonia începe sumbru. La un moment dat, muzica devine violentă. A doua parte este mai lentă, chiar uşor tandră, prin prezenţa unei viori. În a treia parte şi în final, influenţa lui Beethoven aduce în partitură tema  principală, apropiată de aerul Simfoniei a IX-a a acestuia. De fapt, Brahms a scris Simfonia 1 inspirat de o vizită la mormântul lui Beethoven, unde compozitorul – zice-se – ar fi găsit o pană…

Istoria muzicii clasice universale reţine o formulă ce situează muzica germană în top. Se vorbeşte despre cei trei mari „B”: Bach, Beethoven şi Brahms. Simfonia nr. 1 îl confirmă pe Brahms drept „cel mai clasic compozitor romantic”.

Dirijorul Alexandru Ganea şi-a pus amprenta pe această seară muzicală. Meticulos cum îl ştim, el a dat personalitate orchestrei. Exigenţa cu care a condus a păstrat profunzimea şi frumuseţea partiturilor, reconstruind linii melodice la intensitatea spirituală vizată de compozitori.