“Pe aici nu se trece!”

Marţi, 10 decembrie, ora 12, va avea loc la Cercul Militar Piteşti, conferinţa „Centenar. Generalul Eremia Grigorescu (1863-1919). Manifestarea cultural-ştiinţifică dedicată eroului din Dobrogea, de la Oituz şi Mărăşeşti, unde a comandat Armata I-a, decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, clasele II şi III, Legiunea de Onoare şi numeroase distincţii oferite de ţările aliate în timpul Războiului de Întregire a Neamului, inclusiv săbii de onoare, este organizată împreună cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Argeş, condusă de dl. ec. Ştefan Alexandrescu, în baza aprobării date de conducerea Cercului Militar Piteşti.
Cea de-a 9-a manifestare cultural-ştiinţifică din seria celor organizate în Anul Centenar 2019, pe teritoriul judeţului Argeş, de către Centrul de Cercetări Istorice „Preotul Gheorghe I. Cotenescu”, pune în prim plan Mausoleul de la Mărăşeşti şi câteva personalităţi la nivel naţional ale vremii: Generalii Eremia Grigorescu, Constantin Scărişoreanu şi Gheorghe Rasoviceanu, preotul căpitan Gheorghe Cotenescu (ofiţer în rezervă), ofiţeri de elită care s-au acoperit de glorie eternă în campanie, militari care merită pe deplin preţuirea Românilor de pretutindeni (în prezent, preotul dâmboviţeano-muscelean Gheorghe Cotenescu este Cetăţean de Onoare Post-Mortem în 4 localităţi din 3 judeţe, Argeş, Bihor şi Iaşi – în localităţile Câmpulung-Muscel, Stoeneşti, Beiuş şi Iaşi). Conferinţa va prezenta şi informaţii inedite privind martirajul Eroilor şi al urmaşilor acestora în temniţele comuniste.
Radu Petrescu-Muscel
Fără a minimaliza meritele gen
Grigorescu,constat ca nu se amintește nimic de gen.Constantin Chiristescu comandantul Armatei 1 la începutul bătăliei de la Mărășești,destituit apoi la cererea generalului comandant al Armatei 4 ruse cu care intrase în conflict.Christescu este fiu al Argeșului absolvent al liceului I C Brătianu .După război a reorganizat armata României reantrgite in calitate de Sef al M St.Major până în 1923 când a decedat la 57 ani.Era un fiu de plugar…