Nicolae Manolescu, omagiat de confrații piteșteni!

Istoric și cronicar literar, profesor universitar și membru titular al Academiei Române, Nicolae Manolescu este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari ai ultimelor decenii. Născut în 1939 la Râmnicu-Vâlcea, ambasadorul României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor are la activ o operă prodigioasă, din al cărei cuprins putem aminti volumele de eseuri Lecturi infidele, Metamorfozele poeziei sau Teme, monografiile Contradicția lui Maiorescu sau Introducere în opera lui Alexandru Odobescu.  

     Ca un preambul al zilei sale de naștere, criticul a fost aniversat, recent, la târgul de carte Gaudeamus, cu ocazia lansării celei de-a doua ediții a monumentalei lucrări Istoria critică a literaturii române, una din cărțile sale fundamentale, care poartă subtitlul 5 secole de literatură. Lucrarea, revăzută și adăugită, tipărită în condiții deosebite deEditura Paralela 45, este considerată de mulți, prin eforturile sale de canonizare, drept cea de a doua mare istorie a literaturii de la origini până în prezent, după cea a lui Călinescu din 1941.   

   Miercurea trecută, în chiar ziua sărbătoririi profesorului, a venit rândul filialei locale a Uniunii Scriitorilor să-i omagieze personalitatea și opera, în cadrul unei manifestări găzduite de Centrul Cultural Pitești. La evenimentul aniversar au vorbit Jean Dumitrașcu, directorul Filarmonicii piteștene, Nicolae Oprea, președintele filialei și poetul și criticul Mircea Bârsilă. După ce a scris în revista Argeș despre reeditarea celei mai recente opere manolesciene („Istoria critică”  ̶  premise, tatonări și sinteze parțiale), profesorul Nicolae Oprea a făcut un bilanț al vieții tumultoase a criticului, conchizând că vasta sa experiență de cronicar literarl-a făcut capabil să ajungă la sinteză și să dea literelor române, spre finalul carierei, o istorie precum cea publicată de-a lungul ultimului deceniu. Tocmai pentru un asemenea efort, care nu este la îndemâna oricărui critic, a meritat elogiată, în expunerea făcută, marea forță creatoare a lui Manolescu, care poate fi ilustrată sugestiv, cum altfel, dacă nu prin comparația cu precedentul pe care l-a marcat modelul călinescian. Dacă „divinul critic” a reușit să încheie întâia mare istorie a literaturii pe la 40 de ani, Nicolae Manolescu a avut, în schimb, energia de a scrie și de a scoate una la 70 și la 80 de ani.

    Mereu fascinat de discursul critic al lui cronicarului de la România literară, Mircea Bârsilă a evidențiat, la rândul său, auditorilor, logica și adâncimea pe care o are scrisul său analitic și metodic, fapt verificabil și în opere de o altă factură, precum lecturile din seria „Teme” sau din „Arca lui Noe”, culegerea de eseuri despre romanul românesc. Nu în ultimul rând, intensa activitate de cronicar literar a lui Manolescu a fost pentru vorbitor un bun prilej de a conchide că, pe lângă distincția de președinte al Uniunii Scriitorilor, sărbătoritul zilei își merită cu prisosință și titlul de „președinte al literaturii noastre postbelice”! Evident, la originea unei atari dedicări stă puterea simbolică pe care mediul literar i-a conferit-o de-a lungul anilor, după ce mulți scriitori își așteptau consacrarea în funcție de verdictul pe care criticul îl dădea în paginile hebdomadarului amintit. Ceea ce nu s-a spus miercuri, dar s-a subliniat la lansarea de la târgul Gaudeamus, unde am avut ocazia să asistăm, este că Manolescu a funcționat mult timp ca reper chiar și în rândurile breslei sale, în condițiile în care unii critici așteptau în prealabil să vadă ce a scris acesta despre cineva, pentru ca mai apoi să îndrăznească să scrie și ei.   

     Cu sobrietatea clasic realistă care l-a făcut remarcat pe tărâmul literelor, Nicolae Manolescu s-a afirmat pe scena vieții publice postdecembriste și ca om politic, fiind președinte al Partidului Alianței Civice, senator și chiar candidat la președinția țării. Ajuns acum la venerabila vârstă de 80 de ani, directorul României literare are deja asigurat un loc de cinste în panteonul criticii literare românești, alături de nume de referință precum Titu Maiorescu, George Călinescu sau Eugen Lovinescu.