Piteştiul de altădată. Doctorii
Există multe feluri de a măsura: cu busola, cu sextantul, cu metrul, cu cronometrul, cu ajutorul corpurilor cereşti etc. Eu am ales ca unitate de măsură altceva. Ceva sufletesc şi sentimental, şi anume valoarea. Cel mai preţios element în viaţa noastră e copilăria. Nu numai din cauza inocenţei şi a bucuriilor trăite în această perioadă, ci şi datorită amintirilor sincere, păstrate imaculate în memoria noastră. Copiii nu uită. Vă propun o excursie în miezul amintirilor copilăriei mele şi vă sfătuiesc să nu uităm ceea ce se uită!
Figuri marcante ale anilor ’50-’60
În familia mea am făcut cunoştinţă devreme cu rudele mele de formaţie medicală. Un unchi, Ionel (Johnny) Dan, a ajutat-o pe moaşa Margareta să văd lumina zilei într-o duminică însorită de aprilie. Mătuşa şi naşa mea, Eugenia Albulescu, verişoară primară a tatălui meu, medic pneumolog şi conferenţiar, mi-a ocrotit sănătatea din fragedă copilărie, fiind idolul meu profesional şi salvatoarea familiei. Un alt unchi, Andrei Ionescu, avea un cabinet de radiologie pe strada Griviţei. Casa frumoasă în care se afla cabinetul există şi astăzi, adăpostind o… tratorie. Numărul prietenilor doctori din Piteştiul de altădată era impresionant. Astăzi mă întreb care era misterul cultivării acelor amiciţii durabile, cu atât de multe personaje şi bănuiesc că principala preocupare, pe lângă grija familiei, erau vizitele reciproce. Copiii de vârsta mea erau adesea mici mesageri pentru atenţii (prăjituri, dulceţuri, flori). Figurile cele mai reprezentative ale vieţii medicale piteştene au fost în acea perioadă a anilor ’50-’60 doctorii Gh. Nelepcu (mulţi ani şi director al spitalului orăşenesc), Vasile Titescu, medic primar radiolog, Ilie (Lică) Niculescu şi Victor Mărtoiu. Doctorul Lică Niculescu era un internist extrem de capabil care avea cabinetul în casa rudelor mele de pe strada Griviţei, unde şi locuia. Cele două familii prietene nu aveau copii, iar vizita mea era o ocazie de bucurie pentru toţi. În centrul atenţiei se aflau pisicile jucăuşe şi povestirile nemaipomenite ale gazdei, tanti Lucica Ionescu, născută Steriade, soţia radiologului, o persoană cultă, deschisă şi simpatică.
Familia Mărtoiu
De familia Mărtoiu mă leagă amintiri deosebite. Bunicii şi părinţii mei erau prieteni cu doctorul Victor Mărtoiu, iar soţul meu şi cu mine am avut în persoana fiului acestuia, dr. Cinel Mărtoiu, un prieten de excepţie. Dr. Mărtoiu senior mi-a povestit în anii ’90 amănunte legate de procedee proprii de chirurgia gastrică, publicate în reviste de specialitate în străinătate. O amintire de neuitat a fost pentru noi vizita făcută familiei Mărtoiu la Merişani. Acolo se afla reşedinţa de vacanţă a familiei, care achiziţionase Vila Policrat, o cochetă viluţă, situată la liziera pădurii, unde te puteai retrage în natură şi totuşi erai foarte aproape de oraş.
Viola Ştefănescu, o eroină
Părinţii mei, la rândul lor, i-au avut colegi de liceu pe doctorii Cornel Ghinescu, Marcel Breazu, Elvira Zburlan. Ne învecinam pe strada 1 Mai cu familia doctorilor Zburlan şi cu doctorii Eta Şeremet, Marcel Breazu şi dr. Hortopan. Dar una dintre cele mai luminoase figuri ale copilăriei şi adolescenţei mele a fost doctoriţa Viola Ştefănescu. Era evreică, originară de la Cetatea Alba şi locuia în Piaţă, într-un gang, lângă librărie. Era medic pneumolog, avea o clientelă foarte numeroasă şi ştiu că se dedicase luptei împotriva tuberculozei. Avea casa deschisă şi, cu mic, cu mare, o vizitam pe ea şi pe cele două pisici siameze. În anii grei ai persecuţiei comuniste şi a arestărilor, această prietenă adevărată a ajutat multe familii afectate, cu dăruire şi generozitate. Nu s-a temut de nimic şi este în amintirea mea o eroină, demnă de a fi menţionată chiar după 60 de ani.
De neuitat
Tot din galeria de amici făceau parte dr. Georgică Rădulescu, oculist, dr. Ştefan Ştirbu, medic orelist, soţii stomatologi Maxa, precum şi doctoriţele mele favorite Carmen Cantacuzino şi Maria Foray. De neuitat este chirurgul Nae (Nucu) Ionescu, un medic şi un om excepţional, care a reuşit să trăiască peste 100 de ani.
Amintirile legate de toate aceste persoane deosebite sunt unele dintre cele mai preţioase momente şi privilegii ale copilăriei, adolescenţei şi a maturităţii mele. Toţi, mai mult sau mai puţin, dar fiecare în felul său, m-au impresionat şi inspirat atât profesional, cât şi personal. Le mulţumesc şi, pe această cale, le sunt recunoscătoare şi sunt onorată că i-am întâlnit. Am convingerea că aceşti maeştri ai medicinei, pe lângă faptul că au tratat generaţii de pacienţi şi au salvat vieţi, au contribuit enorm la dezvoltarea tradiţiei medicale şi au reprezentat cu mândrie şi demnitate Piteştiul.
Autoarea construieste galeria formidabila a adevaratei scoli romanesti de medicina formata imediat dupa Al Doiea Razboi Mondial care, in mod aproape miraculos, s-a regasit intr-un oras de provincie. Intentionat sau nu, a omis din cronica doctorii Stefanescu (sanatate publica si organizare sanitara) – probabil datorita afilierii politice – si Baltazar, om de exceptie dar si tata al fostului purtator de mustati al guvernului post-decembrist. Toti cei mentionati au avut doua atuuri: stetoscopul si extraordinarul creier (medical)format de uriasii mentori ai scolii romanesti.
Din nefericire, cu exceptia autoarei, generatiile 1966 si cele care au urmat, nu toate, nu au facut altceva decat sa introduca un mercantilism cras in „profesie”, uitandu-si complet juramantul. Am, personal, o multitudine de exemple. Medicii s-au asimilat, din nefericire, „pochilor” ortodocsi.
Felicitari!