Îndemnul unui paroh: „În Duminica Tomii, atingeţi moaştele Apostolului!”
„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit…” Cu aceste cuvinte ale regelui David se îmbărbăta tânărul slujitor al altarului, George Olteanu, în momentele sale de deznădejde. Şi câte nu va fi avut în răstimpul celor zece ani cât a durat zidirea bisericii sale? Acum el vă invită să atingeţi moaştele Sfântului Apostol Toma, în Duminica lui…
Predici memorabile

Era anul 2005. Sub influenţa Duhului Sfânt, au lucrat întru aceeaşi cauză nobilă cei care conduceau Primăria, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Argeş. S-a găsit teren în spatele unei unităţi de învăţământ, iar resurse financiare de la instituţiile amintite. Cum ar putea parohul George Olteanu să uite contribuţia binefăcătorilor săi? I-a trecut în pisania lăcaşului şi îi pomeneşte la fiecare slujbă. Cu toate acestea, aproape zece ani au trecut până în momentul sfinţirii noului lăcaş de cult care se află sub ocrotirea Sfântului Apostol Toma. Ziua de duminică, tocmai aşa este cunoscută, „Duminica Tomii” la Sf. Liturghie fiind evocat momentul îndoielii de care a dat dovadă apostolul care avea nevoie de certitudini pentru a crede în Învierea lui Iisus. Din 2015 până acum, în fiecare an, la această sărbătoare, biserica din cartierul Banat este neîncăpătoare. Nu doar enoriaşii din zonă, dar şi credincioşi din alte cartiere sunt prezenţi pentru a primi binecuvântarea parohului, ale cărui predici sunt, de fiecare dată, memorabile.
Credinţa tămăduitoare

Spre uimirea enoriaşilor parohiei, care dau slavă lui Dumnezeu pentru preotul cu care i-a binecuvântat, George Olteanu a adus mici fragmente din moaştele Sf. Apostol Toma, ocrotitorul lăcaşului. A fost comandată o raclă de o rară frumuseţe, iar acum părticelele din trupul sfântului pot fi venerate cum se cuvine. În chiar „Duminica Tomii”, parohul îi îndeamnă pe toţi credincioşii să vină la slujbă, să-l cinstească pe sfânt şi mai ales cei bolnavi să atingă racla cu sfintele moaşte. Atrage însă atenţia tuturor să nu se aştepte la minuni grabnice, amintindu-le că însăşi credinţa lor devine tămăduitoare, faptele bune, postul, rugăciunile, după cum chiar Mântuitorul le spunea multora: „Credinţa ta te-a vindecat!”