Doamna plaiurilor nucşorene

„Era o frumoasă zi de început de Prier, o primăvară timpurie, cu mult soare şi căldură, fapt ce făcuse natura să explodeze dintr-odată, în liniştea mirifică a Nucşoarei şi a împrejurimilor, chiar dacă petele albe ale zăpezii se încăpăţânau să rămână în munţii ce străjuiau satele de la poalele...

Piteştiul revăzut de o Cantacuzino

Distinsa doamnă Elena Maria Maruca Cantacuzino, o descendentă a marii familii boiereşti Cantacuzino, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu, cu ocazia unei vizite de câteva zile în municipiu. Cum a ajuns o urmaşă a Cantacuzinilor la Piteşti? Simplu, aici au fost părinţii cu domiciliu...

Piteştiul de altădată. Doctorii

Există multe feluri de a măsura: cu busola, cu sextantul, cu metrul, cu cronometrul, cu ajutorul corpurilor cereşti etc. Eu am ales ca unitate de măsură altceva. Ceva sufletesc şi sentimental, şi anume valoarea. Cel mai preţios element în viaţa noastră e copilăria. Nu numai din cauza inocenţe...

Târg

Şi a fost vineri seară, ziua de mijloc a celei de-a XIV-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2019, şi a plouat cu cărţi şi cu iubitori de cărţi, a plouat mai ales cu scriitori şi cu cei ce-i iubesc pe aceşti gingaşi bijutieri de slove, peste această toată ploaie GOARNA LUI...

O viaţă lăsată într-un teanc de cărţi

Anii trec şi o istorie reală a timpurilor socialiste se pierde pentru că adevărul se estompează, se distorsionează în nenumărate variante subiective şi romanţate, se uită, se-ngroapă din păcate odată cu cei care l-au trăit. În cei 20 de ani estimaţi de Silviu Brucan pentru a ne construi o...
Posted On 04 iun. 2019

Loredana Baltazar va publica memoriile tatălui său

S-a scurs mai mult de un an de la dispariţia unuia dintre cei mai prestigioşi politicieni pe care i-a dat judeţul nostru. Radu Baltazar, om de cultură prin excelenţă, fost senator de stânga pe care-l apreciau şi adversarii politici pentru calităţile sale incontestabile. Acum fiica lui încearcă...

La Piteşti a fost lansat un dicţionar unic

„Memoria muzicală argeşeană şi musceleană” Săptămâna trecută a fost lansat la Biblioteca Judeţeană, în prezenţa unui public numeros, dicţionarul „Memoria muzicală argeşeană şi musceleană”, primul de acest gen din România. Autoarea, profesoara Lucreţia Picui, coautoare a...

O imposibilă întoarcere

După tezele din iulie 1971, când controlul Partidului Comunist în viaţa literar-artistică avea să devină din ce în ce mai strict şi mai stânjenitor, o nouă şi, totodată, veche estetică restrictivă se zvonea tot mai mult că va fi iarăşi impusă lumii creatorilor din România: realismul socialist....

Brătienii şi Argeşul

Existenţa politică şi socială a neamului Brătienilor a marcat mai mult de jumătatea secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX, nefericit, deceniile 4, 5 şi 6 ale acestuia, Istoria României este şi va fi categoric incompletă fără a consemna, comenta şi întoarce – cu demnitate şi profundă...

Festivalul „Tinere talente”

Filarmonica Piteşti organizează joi, la ora 19, la Centrul Multifuncţional, a opta ediţie a Festivalului „Tinere talente”. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Tiberiu Oprea, evoluează, ca solişti, Karina Uţă (pian), Larisa Nicolae (vioară), Flavius Ilie (nai),...
Scroll Up