Blog Medium Without Sidebar

          Firiţă Carp este un gazetar şi un scriitor popular în branşă/branşe, mai ales prin tabletele sale în care scrie cu aplicată empatie despre prietenii săi mulţi. I-am prezentat cu ceva vreme în urmă în acest colţ de pagină o asemenea carte. Dar el este şi romancier şi încă unul de luat în seamă. Cel mai aproape de fericire (Editura Militară, Bucureşti) este o dovadă în acest sens.           Naratorul Ştefan Moldoveanu este un ofiţer de grăniceri pe Clisura Dunării în anii ’90, când contrabanda cu benzină în Serbia, peste Dunăre, era un fenomen în plină ascensiune. Într-o acţiune de contracarare a contrabandiştilor, tânărul locotenent este rănit. După operaţie, este trimis la recuperare în...

Cunoscând eseistica cu care îşi ademeneşte cititorii adesea, mai ales pe teme culturale, am fost curios să văd ce dezvoltă într-o carte construită exact pe o asemenea problematică. Aşa încât volumul „Cultura română pe înţelesul patrioţilor”, apărut la finele anului trecut la Editura „Humanitas”, sub semnătura lui Mircea Vasilescu, profesor la Facultatea de litere a Universităţii din Bucureşti, a început să mă privească îmbietor, dintr-o aşteptare răbdătoare, de vreo câteva săptămâni. Pare o carte liniştită la o simplă răsfoire, dar mai atenta aplecare asupra paginilor ei îţi răsplăteşte efortul cu o surpriză plăcută. Nu doar titlul este provocator, ci întregul tom te invită la un fel de duel în spaţiul propriei gândiri. Nu contează ce ştiai tu despre cultură,...

# Post-scriptum la comemorarea domnului. Personalitatea şi domnia de 31 de ani a lui Mircea cel Mare ni se prezintă din perspectiva celor şase secole scurse de la aşezarea domnului în mormântul ctitoriei sale de la Cozia drept placa turnantă a întregii noastre istorii, dar şi a istoriei sud-estului european pentru cinci secole, dat fiind rolul românilor în istoria lui, precum şi a unui moment crucial din istoria universală: destinul a ceea ce se numeşte Renaşterea. Este ceea ce s-a putut stabili de-a lungul a peste trei decenii de către un grup de valoroşi comilitoni ai cauzei restaurării adevărului istoric întors pe dos timp de un secol  şi jumătate. Din acest grup astăzi sunt trecuţi dincolo de zare Fănuş Neagu, Nicolae Stoicescu, părintele Nicolae Şerbănescu, turcologul...

Nu este nimic neobişnuit pentru o femeie ca, după căsătorie, să-şi păstreze numele de fată, mai ales dacă este arhitect, medic, sau dacă are o meserie din domeniul artei. Tot aşa, ca medic, mama şi-a păstrat şi ea numele, Popescu, iar parafa ei era: „Dr. Carmen Popescu Cantacuzino”. Cum părinţii mei ajunseseră la Piteşti cu D.O. (domiciliu obligatoriu), faptul că mama îşi păstrase şi numele anterior căsătoriei a fost ca un colac de salvare, pe care, de nevoie, l-a folosit. Deşi nu era de acord, mai uşor era să se prezinte ca dr. Carmen Popescu; nu era nimic incorect, dar, dată fiind „originea nesănătoasă”, numele de Cantacuzino era ca „o ghiulea atârnată de gât”! Nu dau decât un exemplu care mi se pare elocvent. După ce, în 1960, în urma examenului,...