Atunci când te crezi Dumnezeu…

M-a fascinat şi mă va fascina totdeauna evoluţia spre bine, şi mă scârbeşte şi mă va scârbi cât voi trăi involuţia, fie că e vorba de societate sau, in micro, de individ. Toată viaţa m-am lăsat ofrandă şi mi-am abandonat sufletul suferinţelor altora, mai ales când aceştia suportau nazurile mai-marilor lor, inşi care, ajunşi acolo, “sus”, au uitat de unde au plecat şi se cred Dumnezeu. Norocul meu a fost că am lucrat toată viaţa într-un domeniu în care profesia era o anexă a vieţii de creator. Şi totuşi, nu de puţine ori, am simţit şi atunci, pe pielea mea, adevărul spuselor lui Cioran, pe atunci interzis: A fi înseamnă să fii încolţit. Dar nu despre mine vreau să vorbesc mai departe, aşa că iertaţi-mă. -Unde fugi aşa, omule, l-am întrebat, mai mult strigând, zilele trecute, pe un...

Istoria României în trei momente

Într-o ținută grafică de lux (datorată Mănăstirii Aninoasa) a apărut o lucrare esențială pentru istoria noastră: Unirea românilor, 1599-1859-1918, text și imagini de A. Sacerdoțeanu și Emil Vârtosu (Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2018). Cartea este scoasă la lumină în anul Centenarului Marii Uniri cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului care semnează și cuvântul introductiv: Unirile și neunirile românilor. Românii în valsul istoriei neamurilor. La început, sunt trecute în revistă elementele comune care au făcut ca peste 2000 de ani gândul la unirea tuturor teritoriilor din România Mare să fie permanent. Sunt trecute apoi în revistă condițiile social-politice și istorice de unire a românilor în cele...

Atracţii în Piteştiul zilelor noastre

Este Piteştiul un oraş… pitoresc? Nu e uşor de răspuns la această întrebare, având în vedere că românii asociază municipiul nostru cu uzina şi activitatea industrială din localităţile învecinate: Oarja, Căteasca, Bradu, Mioveni. Între noi fie vorba, ştim bine că nu (mai) avem industrie la Piteşti. În schimb, Piteştiul poate fi un oraş turistic şi cultural. Avem numeroase obiective din aceste sfere care pot fi puse în valoare şi făcute cunoscute la nivel naţional şi, de ce nu, internaţional. Să vedem… Pădurea Trivale Având la bază nu mai puţin de trei puncte de interes, Pădurea Trivale este fără îndoială atracţia numărul unu a Piteştiului. În centrul atenţiei este, desigur, parcul Trivale (zona centrală), de unde se poate ajunge cu uşurinţă la Schit, iar o drumeţie de o jumătate de oră...

Un diamant turistic ce aşteaptă să fie şlefuit: Lereşti

La final de săptămână, comuna Lereşti îmbracă straie de sărbătoare. Cu mic, cu mare, localnicii sunt invitaţi sâmbătă, la ora 18, să petreacă împreună o seară de neuitat la Căminul Cultural, unde are loc prima ediţie a Balului Gospodarilor. Portul popular autentic este ţinuta obligatorie a evenimentului organizat de Primăria Lereşti. Iar intrarea este liberă – ne dă de veste Marian Toader, primul gospodar al localităţii cu oameni destoinici şi meleaguri pitoreşti. „La Balul Gospodarilor, poveştile, tradiţia şi voia bună se împletesc adânc în sufletele noastre. De pe scenă, Ane Marie Brătulescu, Georgiana Alina Cicu, George Catrinoiu şi Octavian Nicolae Buzea ne unesc în horă, sârbă, ungurică şi brâul ăl bătrân, aşa cum doar la noi se cântă şi se joacă. Poveştile celor mai în vârstă şi...
Scroll Up