Blog Medium Without Sidebar

O după-amiază splendidă din luna lui Cuptor 1995, pe la sfârşitul lunii iulie, când soarele părea că topeşte întreaga fire cu razele-i fierbinţi, când asfaltul încins degaja mirosul greu de bitum şi văzduhul nu era deranjat de nicio adiere de vânt, când nu se auzea nici măcar ciripitul vreunei păsărele. Doi bărbaţi în cămăşi albe priveau peste porţile casei mele, în curtea plină de trandafiri, flori de piatră şi crăiţe portocalii. Două-trei lătrături ale ciobănescului mioritic pe care-l aveam pe atunci m-au ridicat de la masa din foişorul al cărui acoperiş oprea razele toropitoare ale soarelui. Aud o voce cunoscută care zicea: „Uite, Hiru are şi un smochin, încărcat de fructe„. Îl recunosc destul de repede pe Ion, prietenul meu, poetul Grigore Popa-Argeşanu. Celălalt îmi...

* Frumuseţea femeii neilustrată e ca un tezaur îngropat în pământ. * A te naşte în mileniul al II-lea şi a trăi în mileniul al III-lea echivalează cu o excursie pe Lună. * Cuplul absolut: bărbatul interesant şi femeia specială. * Ajuns în dreptul OMULUI, Universul se uită pentru prima dată în trecutul său. * Natura a inventat piciorul. Omul a inventat roata. * Cu piciorul pe grumaz/ Şi cu pumnu-n gură/ Apelând la apă şi la gaz/ Suntem iar în dictatură.

Am citit cu ani în urmă cartea „Limba salvată” scrisă de laureatul premiului Nobel Elias Canetti, care şi-a petrecut copilăria în oraşul Ruse (Rusciuc). Acum 100 de ani, oraşul bulgăresc de la Dunăre avea o aglomeraţie de etnii (circa 130), unde fiecare vorbea pe limba lui. Micul Elias învăţase chiar şi româneşte. Scriitorul Canetti nu povesteşte numai ce-şi aminteşte din copilărie, ci şi ceea ce ştie. M-am gândit prin analogie că, la o scară mai mică, şi Piteştiul copilăriei mele avea un caracter multinaţional. Pe lângă greci, armeni, evrei şi basarabeni existau şi alte etnii. Doamna Marieta Vârnav este o amintire de neuitat. Era profesoara mea de limba franceză, care în anii grei 1953-1954 îşi câştiga existenţa oferindu-le copiilor ore de franceză. Îi datorez şi faptu...

Când îl citeşti pe Mihail Diaconescu, ai senzaţia că pătrunzi într-un imperiu al culturii în care fiecare artă îşi etalează valorile. Complex în gândire, pătrunzător prin spirit, exigent în expresie, Mihail Diaconescu impune interes şi admiraţie. Aşezat în zarea operei devine un important scriitor al spiritualităţii româneşti surprinse în spaţiul şi timpul evoluţiei sale creştine. „Dialoguri şi meditaţii metafizice despre literatură, muzică şi artele plastice” invită pe un traseu în care şi-a focalizat energia spre creaţie, relevând înalte dimensiuni spirituale. Scriitorul pleacă de la premisa că orice interviu este un dialog benefic. Dialogul presupune comunicare şi comunicarea înseamnă deschidere spre semeni. Importanţa dialogului este subliniată din Antichitate,...