Balul Boierimii Române

Anul acesta, aflat la a treia ediţie, Balul Boierimii Române a debutat, vineri, 8 noiembrie, la Palatul Universul, în sala neoBohema, cu un concert caritabil, menit să strângă fonduri în sprijinul restaurării Casei George Enescu de la Mihăileni, judeţul Botoşani. Susţinut, la un înalt nivel interpretativ, de pianista Raluca Ştirbăţ şi de violonistul Alexandru Tomescu, programul a cuprins lucrări de George Enescu, Constantin Silvestri, Tudor Ciortea şi Vasile Filip. Cei peste 130 de participanţi, încântaţi de muzica ascultată, i-au răsplătit pe interpreţi cu ropote de aplauze. A doua zi, la ora înserării, la Hanul lui Manuc, cu istoria lui de peste două veacuri, în Salonul Voievodal, a avut loc balul propriu-zis. Cum doamnele au arborat rochii lungi, unele chiar sofisticate, iar...

Povești contemporane

Literatura pentru copii este un gen foarte dificil, puțini scriitori – unii de primă mână – îndrăznind să-l abordeze. Este dificil din cel puțin două motive: o dată, pentru că trebuie să știi să (re)creezi veridic lumea celor mici, să joci cu talent de actor mare candoarea, dar și să faci, precum cititorul țintă, pe seriosul cu lucrurile trăsnite. Pe de altă parte, autorul acestei literaturi are nevoie de imaginație prodigioasă și textul trebuie să fie antrenant, să nu aibă nicio sincopă, copilul nefiind ipocrit lector, el aruncând repede cartea dacă dă peste un pasaj pe care nu-l înțelege sau care îl plictisește. Letiția Florina Brătulescu are toate calitățile de mai sus de a scrie literatură pentru copii. O dovedește cu volumul recent Pisicuțele istețe (Editura Gimax, 2019). Două...

O călătorie inedită

Sud-vestul Statelor Unite ale Americii este o rezervaţie naturală care cuprinde cinci Parcuri Naţionale cu lanţuri muntoase şi văi adânci, numite canioane, cu stânci spectaculoase, ca nişte sculpturi în piatră, în parte roşii sau albe. În acest decor fantastic vezi râul Colorado, iar deasupra se înalţă un platou gigant. Peste tot se deschid imagini panoramice, dar şi stepe stâncoase şi pustii. Sute de kilometri nu întâlneşti aşezări omeneşti: explicaţia este clima cu temperaturi extreme, de 40-50 grade Celsius. Ruta noastră a trecut prin statele Utah, Nevada, Arizona, Colorado şi California. După sute de kilometri străbătuţi de la Salt Lake City, capitala statului mormonilor – Utah, am ajuns la Las Vegas, o oază suprarealistă în deşertul Nevada, care în numai 50 de ani de...

„Sus cortina!”

Redacţia ziarului „Argeşul”, cu care colaborez în ultima vreme, mi-a sugerat că ar fi cazul să spun cine sunt şi să fac o prezentare a familiei din care provin, cu atât mai mult cu cât şi părinţii mei, şi eu am petrecut la Piteşti o lungă perioadă din viaţă, aşa că nu-mi rămâne decât să spun, ca la teatru, „Sus cortina!”. Paza bună… Acum câţiva ani, la întâlnirea cu colegii de liceu, după 50 de ani de la absolvire, mi s-a reproşat că „m-am ascuns” şi că niciodată nu am spus nimic despre familia din care provin şi cum am ajuns la Piteşti. Ce puteam să spun? Culmea absurdului, cum ar fi fost, elevă fiind, să fi ieşit la „careu”, să le spun: „Ştiţi, sunt descendentă din familia domnitorului Şerban Vodă, iar acum «am aterizat» la...
Scroll Up