M-a fascinat şi mă va fascina totdeauna evoluţia spre bine, şi mă scârbeşte şi mă va scârbi cât voi trăi involuţia, fie că e vorba de societate sau, in micro, de individ. Toată viaţa m-am lăsat ofrandă şi mi-am abandonat sufletul suferinţelor altora, mai ales când aceştia suportau nazurile mai-marilor lor, inşi care, ajunşi acolo, “sus”, au uitat de unde au plecat şi se cred Dumnezeu.

Norocul meu a fost că am lucrat toată viaţa într-un domeniu în care profesia era o anexă a vieţii de creator. Şi totuşi, nu de puţine ori, am simţit şi atunci, pe pielea mea, adevărul spuselor lui Cioran, pe atunci interzis: A fi înseamnă să fii încolţit.

Dar nu despre mine vreau să vorbesc mai departe, aşa că iertaţi-mă.

-Unde fugi aşa, omule, l-am întrebat, mai mult strigând, zilele trecute, pe un prieten vechi, om aproape de pensie, căruia îi scăpărau tălpile, uitând de gheţuşul de pe jos.

-Salut, Dane, fug la dentist, fug, că am fugit câteva minute de la slujbă…

-Te doare aşa de tare, de fugi aşa?

-Nu, dar vorba ta, fug de frica şefului.

-Ei, şi, ţi-ai făcut treaba, cred, până la ora asta? (era trecut de ora 14).
Fostul meu redactor-şef, poetul Gheorghe Tomozei, avea o vorbă: “V-aţi făcut treaba, gata, acasă, la scris sau la bibliotecă! Nu leneviţi pe la sediul instituţiei!”.

-Ei, Dane, alte vremuri, m-a întrerupt prietenul meu.

-Cum alte vremuri, sunt sigur că dacă ar fi şi azi redactor-şef, pe aceste vremuri, cum zici tu, ar zice la fel. Oamenii contează, omule, nu vremurile. Şi, din câte ştiu, şef ţi-e unul pe care-l cunosc mai demult decât tine.

-Ei, omule, oamenii se schimbă sau poate că au jucat teatru cândva. Cum ajung şefi, cum fac cheag, gata, totul e de domeniul trecutului: colegialitate, prietenie…

-Nu, nu spune asta, îl cunosc de foarte mult timp şi cred că destul de bine. Cu toate că, mea culpa, şi înainte de ’89 dădea semne de şefie…

-Papură Vodă, Dane, aşa-i zicem.

-Da, m-ai adus cu picioarele pe pământ: şi atunci, îmi amintesc, se pleca după cum bătea vântul partidului şi cred că era în stare să-l încheie la pantofi pe primul secretar de atunci al judeţului.

-Nu ştiu, sau, corect, mi-e frică să spun că ştiu.

-Îţi spun eu că-l cunosc încă din vremea când “eram la suflet şi la trup curaţi”, vorba poetului.

-Asta e, Dane. Măi, aşa cum erau sau cum nu erau vremurile acelea, dar concediul era concediu, respectul era respect. Bani, bani, bani, altceva nu aud de la el în crizele lui de dublă personalitate, din ce în ce mai dese în ultimul timp, cum le numesc psihiatrii. Ca şi când banii ar creşte pe Victoriei. Gata, acum chiar fug!

Bine, adică rău… Salut!

Şi l-am privit pe prietenul meu cum aleargă nebuneşte, la vârsta lui, uitând că s-ar putea ca, în drum spre stomatolog, să fie nevoit să treacă pe la ortoped, din cauza gheţuşului.

Cât despre “Papură Vodă”, spusele lui mi-au lăsat în suflet o durere pe care nicio înmormântare n-o poate egala.

Pentru că, vai!, peregrinările mele din ultimul timp mi-au confirmat că mirajul şefiei se ia, ca o boală incurabilă, de care te poţi vindeca doar singur, cu o doză zilnică de bun-simţ.

Dorinţa de a fi luat drept extraordinar, manifestată prin ridicări de ton, prin irascibilitate necontrolată la auzul unor păreri diferite de ale tale, este maladivă, dar de unde să ştie asta şeful prietenului meu, care a rămas la fel ca atunci când undeva, la ţară, îi cântau greierii sub unghii?

Vreau, totuşi, să-l mai întâlnesc, măcar o dată, pe prietenul meu şi să-i spun, ca o consolare, ceea ce spunea cândva Diderot: “Gustul pentru extraordinar este trăsătura mediocrităţii”.

Într-o ținută grafică de lux (datorată Mănăstirii Aninoasa) a apărut o lucrare esențială pentru istoria noastră: Unirea românilor, 1599-1859-1918, text și imagini de A. Sacerdoțeanu și Emil Vârtosu (Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2018). Cartea este scoasă la lumină în anul Centenarului Marii Uniri cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului care semnează și cuvântul introductiv: Unirile și neunirile românilor. Românii în valsul istoriei neamurilor.

La început, sunt trecute în revistă elementele comune care au făcut ca peste 2000 de ani gândul la unirea tuturor teritoriilor din România Mare să fie permanent. Sunt trecute apoi în revistă condițiile social-politice și istorice de unire a românilor în cele trei momente esențiale marcate de cele trei personalități providențiale: Mihai Viteazul la 1599, Alexandru Ioan Cuza la 1859, Ferdinand I la 1918.

Jumătatea a doua a cărții cuprinde iconografia în legătură cu cele trei momente istorice: portrete, medalii, scene, hărți, planuri de războaie, documente facsimilate etc., toate de-o mare însemnătate istorică. Un singur exemplu: Jurământul celui dintâi Consiliu de Miniștri al Principatelor Unite în facsimil: „Jurăm, în numele Sfintei Troițe, să slujim, la slujba ce ni s-a încredințat, cu râvnă, cu credință și cu dreptate, fără a ne abate din datoriile prescrise, precum și de a păzi pravilele și a respecta instituțiile patrii noastre, Ioan Al. Filipescu, Nicolae Golescu, B. Vlădoianu, Gr. Filipescu, I. Cantacuzino, D. Brătianu. Jurământul ce se vede mai sus s-au săvârșit în ființa noastră de față, Nifon Mitropolit al Ungrovlahiei. 27 Ianuarie 1859”. Așadar, la trei zile de la unire.

Este Piteştiul un oraş… pitoresc? Nu e uşor de răspuns la această întrebare, având în vedere că românii asociază municipiul nostru cu uzina şi activitatea industrială din localităţile învecinate: Oarja, Căteasca, Bradu, Mioveni. Între noi fie vorba, ştim bine că nu (mai) avem industrie la Piteşti. În schimb, Piteştiul poate fi un oraş turistic şi cultural. Avem numeroase obiective din aceste sfere care pot fi puse în valoare şi făcute cunoscute la nivel naţional şi, de ce nu, internaţional. Să vedem…

Pădurea Trivale

Având la bază nu mai puţin de trei puncte de interes, Pădurea Trivale este fără îndoială atracţia numărul unu a Piteştiului. În centrul atenţiei este, desigur, parcul Trivale (zona centrală), de unde se poate ajunge cu uşurinţă la Schit, iar o drumeţie de o jumătate de oră prin pădure te poartă către complexul Cornul Vânătorului, posibil cea mai frumoasă realizare privată pentru cetăţeni şi turişti deopotrivă. La o aruncătură de băţ este Grădina Zoologică, unde în ultimii ani s-au făcut investiţii şi se vede că există o preocupare permanentă pentru îmbunătăţirea condiţiilor pentru animale. Ne-am dori să existe şi o preocupare pentru transformarea Trivăii în Arie Protejată, lucruri despre care am tot scris, dar până în prezent nu s-a întâmplat nimic concret în acest sens…

Biserica Sf. Gheorghe

Biserica Domnească din Piteşti (Biserica „Sfântul Gheorghe” ) este ctitorie a domnitorului Ţării Româneşti Constantin Şerban (1654 – 1658) şi a soţiei sale – Doamna Bălaşa. Monumentul, înălţat la 1656, prezintă o arhitectură aparte, care oglindeşte rafinamentul la care ajunsese arta construcţiei ecleziale în Ţara Românească. De-a lungul timpului, biserica a suferit modificări substanţiale, ca urmare a reparaţiilor şi refacerilor executate în urma unui incendiu (reparată în 1844 şi 1869). După ultima reparaţie, executată în 1872, construcţia şi-a pierdut înfăţişarea iniţială. Între anii 1964 şi 1969 a fost restaurată prin grija Direcţiei Monumentelor Istorice, de un colectiv condus de arhitectul Ştefan Balş, care a reuşit să redea oraşului un monument de o autentică valoare. Amplasată în zona centrală a municipiului Piteşti, în spaţiul verde amenajat ce separă Complexul Fortuna (blocuri P+9 cu spatii comerciale la parter şi mezanin), de strada Doamna Bălaşa (continuare a pietonalului major – str. Victoriei), Biserica „Sfântul Gheorghe” se constituie cap de perspectivă dinspre strada Victoriei şi b-dul Republicii (partea spre str. Craiovei), participând la piaţa politico-administrativă „Vasile Milea” pe latura nord-vest a acesteia.

Închisoarea Piteşti

Memorialul Închisoarea Pitești funcţionează astăzi în interiorul fostului penitenciar Pitești, activ între 1941-1977. Memorialul a fost deschis publicului larg în 2014, situl găzduind expoziții, evenimente culturale și programe educaționale pe teme legate de detenția politică anticomunistă. Expozițiile – atât cele temporare, cât și cea permanentă – au un fir narativ cu precădere boiografic și se bazează pe documente, studii și mărturii, intervențiile în spațiul fostei închisori fiind minimale. În interiorul Memorialului Închisoarea Pitești se află și o librărie, de unde vizitatorii pot achiziționa cărți, materiale audio și alte produse legate de subiectul detenției politice. De altfel, o tânără regizoare, Victoria Baltag, a realizat o amplă documentare, precum şi materiale video, pentru o producţie cinematografică în care vor fi prezentate la nivel internaţional ororile din temniţele comuniste. Credem că Închisoarea Piteşti poate fi promovat ca obiectiv turistic la nivel internaţional, potenţialul său fiind comparabil cu cel al lagărelor naziste.

Muzeul Judeţean Argeş

Muzeul Judeţean Argeş este cea mai impunătoare instituţie din centrul municipiului. Tezaurizează colecţii de obiecte remarcabile spre ilustrarea civilizaţiei argeşene şi româneşti, oferă vizitatorilor un Planetariu Modern, dotat cu cel mai performant echipament de proiecţie video (4K UHD) din ţară.

Parcul Ştrand

Parcul Ştrand este o zonă de agrement foarte apreciată la Piteşti. Sunt multe locuri de joacă, alei generoase, un lac pe care vara te poţi plimba cu barca sau cu hidrobicicleta şi, nu în ultimul rând, vestitul trenuleţ atât de iubit de copii. Dincolo de toate aceste puncte de atracţie, e loc şi de mai bine. Deşi reabilitat de aproximativ patru ani, teatrul de vară din Ştrand nu a găzduit până acum niciun spectacol. Sau dacă a fost ceva, nu s-a mediatizat. Pe zecile de bănci se aşterne praful, noroc cu cei mici că le mai şterg când scapă la joacă printre ele. De asemenea, parcul se învecinează cu râul Argeş. În acest context, merită să menţionăm faleza care, dacă ar fi amenajată, cu siguranţă şi-ar găsi locul în inimile cetăţenilor.

Parcul Lunca Argeşului

Cel mai mare parc din Piteşti este vizitat, zilnic, în sezonul estival, de sute de cetăţeni – asta în ciuda faptului că activităţile economice se rezumă la un centru de închirieri carturi şi o terasă modestă unde poţi urmări meciurile Simonei Halep. Şi aici e loc de mai bine în ceea ce priveşte organizarea de evenimente sau diversificarea activităţilro, însă până una alta, poate tocmai farmecul unui parc cu alei generoase şi multe spaţii verzi, îngrijite, sunt factorii care-l plasează în topul atracţiilor. „Militez” de vreo doi ani pentru un proiect gen parc de aventuri pentru copii, însă cred că sunt singurul care îşi închipuie că aşa ceva ar fi intersant şi benefic pentru Piteşti. Mai scriu şi acum, poate cine ştie…

Teatrul Davila

Teatrul Alexandru Davila cuprinde o varietate de producţii care sporesc nivelul de acces al publicului către artă, sprijină valenţele culturale româneşti, atât în spaţiul argeşean, cât şi în cel naţional şi internaţional. Formându-şi esenţa din moravurile sociale, construit din valorile şi aspiraţiile unei comunităţi, teatrul devine oglinda şi nota de referinţă a idealurilor umane. Instituţie trecută prin dese mutări şi modificări, Teatrul Alexandru Davila abordează, prin Dramă, Revistă şi Secţia pentru copii şi tineret Aşchiuţă, frumosul, libertatea de expresie și desăvârşirea prin creație.

Filarmonica Piteşti

Poate cea mai pragmatică descriere a Filarmonicii este, pe scurt, „cu casa închisă”. La bilete şi abonamente e nebunie, iubitorii muzicii clasice luând cu asalt ghişeul încă de la primele ore. Există, aşadar, poftă de cultură la Piteşti, iar Filarmonica este una dintre instituţiile care a reuşit să se impună şi prin vânzări, nu doar prin activitatea care poate fi apreciată subiectiv sau obiectiv. Cifrele elimină orice suspiciuni şi interpretări: abonamente în valoare de 30 000 lei vândute într-o singură zi, este raportul de dinaintea deschiderii ultimei stagiuni. Filarmonica este un succes la Piteşti, pentru piteşteni şi nu numai.

Galeriile Ilfoveanu

Proiect unic la Piteşti, rod al unei prietenii de o viaţă dintre un mare artist, pictorul Sorin Ilfoveanu, şi omul de afaceri Gheorghe Badea, Galeriile Ilfofeanu se remarcă prin eleganţa şi calitatea lucrărilor expuse în spaţiile expoziţionale. Designul clădirii şi modul de prezentare este la nivelul a ceea ce întâlnim în muzeele europene. „Fundaţia culturală Ilfoveanu” cuprinde, pe lângă spaţii expoziţionale, săli de spectacole şi o librărie. În ideea de a atrage tânăra generaţie spre artă, sunt deschise pentru copii ateliere de lucru (pictură, sculptură, fotografie, media).

Piaţa Primăriei

Piaţa Primăriei este locul unde se adună piteştenii la zile mari şi, în ciuda numeroaselor comentarii (nu tocmai pozitive), reprezintă punctul fierbinte de pe harta Piteştiului. Aici sunt organizate petrecerile de Revelion şi marile concerte şi evenimente din muncipiu. Ultima realizare, bolta luminoasă a sărbătorilor de iarnă, a fost apreciată de cetăţeni. Fântâna muzicală este, după lăsarea serii, o atraţie pentru trecători, în special pentru turişti.

Ce ar mai fi de spus…

…Altfel spus, cu ce ne-am dori să ne mai lăudăm: cu stadionul Nicolae Dobrin care, deşi a fost modernizat, duce lipsa clubului FC Argeş de altădată. Dacă nu din perioada de glorie a anilor ’70, măcar de cea a Argeşului anilor ’90 când evolua cu succes pe prima scenă a fotbalului românesc şi trimitea jucători de perspectivă la marile cluburi: Dinamo, Steaua, Rapid…

Ne-am dori, de asemenea, o zonă centrală aerisită unde să te plimbi cu plăcere şi nu înghesuit de maşinile parcate pe trotuare. Avem, ce-i drept, Strada Mare, dar nu e suficient. Taxa de acces auto în centrul municipiului e o soluţie pe care administraţia locală şi candidaţii la viitoarele alegeri o exclud tocmai pentru că nu ar fi populară şi le-ar aduce eşecul. Este însă necesară, credeţi-mă ce spun şi mai ales ce zic oamenii care au vizitat oraşe civilizate în alte ţări.

Închei prin a spune că Piteştiul putea fi mai mult decât ce a fost şi ce este, dacă oamenii responsabili ar fi făcut la timp demersuri pentru protejarea clădirilor istorice, de patrimoniu. Acesta, cu sutele în muncipiu, au ajuns însă în paragină şi costurile sunt astăzi atât de ridicate încât este greu de crezut că mai pot fi salvate de la distrugerea totală.

La final de săptămână, comuna Lereşti îmbracă straie de sărbătoare. Cu mic, cu mare, localnicii sunt invitaţi sâmbătă, la ora 18, să petreacă împreună o seară de neuitat la Căminul Cultural, unde are loc prima ediţie a Balului Gospodarilor.

Portul popular autentic este ţinuta obligatorie a evenimentului organizat de Primăria Lereşti. Iar intrarea este liberă – ne dă de veste Marian Toader, primul gospodar al localităţii cu oameni destoinici şi meleaguri pitoreşti. „La Balul Gospodarilor, poveştile, tradiţia şi voia bună se împletesc adânc în sufletele noastre. De pe scenă, Ane Marie Brătulescu, Georgiana Alina Cicu, George Catrinoiu şi Octavian Nicolae Buzea ne unesc în horă, sârbă, ungurică şi brâul ăl bătrân, aşa cum doar la noi se cântă şi se joacă. Poveştile celor mai în vârstă şi alte surprize aduc balului trăirea de altădată”, dă din… casă primarul Lereştiului.

Atestare documentară: anul 1414

Sate: Lereşti, Voineşti, Pojorâta

Locuitori: 4.560

Suprafaţa: 14.069 ha

Sărbători locale: Festivalul covrigilor cu ou şi ziua localităţii (28 mai)

„Nerespectarea trecutului compromite viitorul”

Aflat la primul său mandat, primarul comunei Lereşti, Marian Toader, continuă proiectele începute de predecesorul său, ducând mai departe munca administraţiei locale. Faptul că la şedinţele Consiliului Local toate hotărârile sunt votate în unanimitate spune multe despre abilităţile de comunicare ale edilului-şef. „Nerespectarea trecutului compromite viitorul. Eu merg pe stabilitate şi continuitate. Mi-am propus să îmbunătăţesc, împreună cu echipa de care sunt mândru, imaginea de comună europeană. Să-i dăm drumul la economia locală! Cu un aşa potenţial, este păcat ca Lereştiul să nu fie promovat din toate perspectivele – turistice, culturale, artistice, etnografice, istorice etc”, a spus primarul Marian Toader.

De remarcat şi colaborarea Primăriei şi Consiliului Local Lereşti cu Asociaţia Culturală Lereşti-Muscel (preşedinte, preotul Alexandru Pahonţu), Asociaţia „Alunelul” (preşedinte, Marin Ionel), Asociaţia „Cultul Eroilor” – filiala Lereşti (preşedinte, Gheorghe Niţică) etc.

Aşezare geografică

Comuna Lereşti este situată în nordul judeţului, în pitoreasca zonă a Muscelului. Din şoseaua naţională Piteşti-Câmpulung-Braşov-DN 73, la kilometrul 54 se desprinde spre stânga un drum judeţean, asfaltat, care duce la cabana Voina, aşezată la baza masivului Iezer-Păpuşa. Şoseaua trece prin satele Voineşti şi Lereşti care, împreună cu satul de rudari Pojorâta, formează comuna Lereşti.

Lereştiul este aşezat pe partea stângă a Râului Târgului, de o parte şi de alta a drumului judeţean 734, fiind străjuit armonios de două dealuri lungi şi împădurite. Casele curate apar vesele din pâlcurile de pomi şi te fac să le bănuieşti de la distanţă frumuseţea localităţii ce are aspectul unui orăşel de munte. Găsim aici un aer curat, fără umiditate, tocmai bun pentru o staţiune climaterică.

Istorie

Descoperirea arheologică din punctul „Măilătoaia” situat pe „Malul lui Cocoş” din satul Voineşti, efectuată de elevii şcolii din localitate sub directa îndrumare a profesorului de istorie Marin Bădescu şi a învăţătorului Constantin Becleanu, în cadrul concursului „Căutătorii de comori” din toamna anului 1969, duce istoria comunei Lereşti până în perioada daco-romană; mai exact în secolul al doilea după Hristos.

Primul document care atestă numele de „Lereşti” este actul emis de Mircea cel Bătrân la 1414, prin care „întăreşte” lui Ion, Burcea şi Calian satul Braniştea Urasei, ocina la Vadul Şercaei şi „o stână în muntele Lereşti”, scutite de dări şi de slujbe. De la acest munte îşi trage şi localitatea numele de Lereşti.

Puncte tari

– Conducerea administrativă – mereu cu faţa spre viitor;

– Reţea de apă în toată comuna;

– Reţea de gaze – 90%;

– Canalizare – 80%;

– Drumuri comunale asfaltate – 80% (până la finalul anului sunt 100% modernizate);

– Ateneul „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu” unde fiinţează: cinematograful rural „Elisabeta Bostan”, o expoziţie etnografică particulară, o galerie de artă şi un atelier de creaţie unde lucrează artistul Bob Nicolescu.

– Fabrica de cidru, singura de acest profil din ţară;

– Alţi agenţi economici care le oferă oamenilor locuri de muncă în domenii precum: prelucrarea maselor plastice şi a lemnului, confecţii metalice, croitorie etc.;

– Cimitirul eroilor internaţionali, cu victime din Primul Război Mondial, unde îşi dorm somnul de veci 729 de soldaţi români, germani şi austrieci identificaţi, neidentificaţi şi necunoscuţi (cel mai mare din România);

– Biserica „Înălţarea Domnului” Lereştii de Jos, unde se află Monumentul Eroilor din Primul şi al Doilea Război Mondial şi mormântul generalului Vasile Milea;

– „Zestrea naturală” şi peisajul oferit de: Masivul Iezer-Păpuşa, Lacul Iezer, Barajul Râuşor.

Puncte slabe

– Locuri de cazare insuficiente la pensiunile agroturistice;

– Din ce în ce mai puţini crescători de animale domestice;

– Scăderea efectivului de ovine, bovine, caprine.

Ameninţări

– Îmbătrânirea populaţiei;

– Migrarea elevilor către şcolile din oraş.

Oportunităţi

– Preţurile încă accesibile ale terenurilor care beneficiază de toate utilităţile (zonă exploatată încă insuficient din punct de vedere turistic, de persoanele interesate să dezvolte o afacere în domeniu ori să-şi construiască pe aceste meleaguri feerice o casă de vacanţă);

– Termele romane din satul Voineşti (obiectiv ce merită să fie pus în circuitul turistic al judeţului).

– Dezvoltarea turismului gastronomic în golurile alpine. Turiştii cazaţi în pensiunile din comună pot face drumeţii până la stânele ciobanilor (cel puţin 6-7) pentru a se delecta cu preparate tradiţionale (bulz, jintiţă, balmoş, pastramă etc.);

– Baza sportivă cu două terenuri de fotbal disponibilă şi pentru sportivii aflaţi în cantonament (nocturnă, apă caldă şi alte facilităţi);

– Fabrica de bere, aflată în construcţie;

– Revigorarea sectorului zootehnic prin înfiinţarea fermelor de animale ar putea fi un loz câştigător pentru investitori;

– Oportună ar fi şi înfiinţarea unor ateliere de meşteşuguri (împletirea coşurilor din nuiele, confecţionarea măturoaielor).Share0Tweet

Judeţul Argeş are multe localităţi de seamă, cu peisaje care îţi taie respiraţia, cu oameni gospodari, cu respect pentru trecut şi preocupare pentru viitor, fără a neglija însă prezentul. Una dintre acestea este şi comuna Bogaţi, un adevărat colţ de rai al Argeşului.

Aşa cum spune şi numele localităţii, bogăţiile acestor locuri sunt multe: de la oameni la relief, de la tradiţii la artă contemporană, de la meşteşuguri la resurse ale solului etc. Ion Gîrleanu, primarul comunei, a avut ieri, chiar de Ziua Europei, oaspeţi de seamă – sociologi de frunte ai ţării – pentru un eveniment sociologic de anvergură legat de monografia localităţii. Aceştia au găsit gazde primitoare şi au pus la tolba cu date noi informaţii care pot ajuta la conturarea profilului social al unei aşezări de frunte.

Aşezare

Comuna Bogaţi se află în partea de sud-est a judeţului Argeş, la limita acestuia cu judeţul Dâmboviţa, de-a lungul văilor Glâmboc, Glâmbocel şi Strâmbului, cât şi parţial în zona dealurilor piemontane. Este beneficiara unui cadru natural de excepţie: vegetaţie abundentă, aer curat, faună diversă caracteristică pădurilor de foioase.

Teritoriul comunei este străbătut de paralela 44,51 latitudine nordică şi de meridianul 25,2 longitudine estică. Se învecinează la nord cu teritoriul comunei Dobreşti, la est cu cel al comunelor Teleşti şi Scheiu din judeţul Dâmboviţa, la sud cu cel al comunei Leordeni, iar la vest cu cel al comunelor Beleţi-Negreşti, Priboieni şi cu oraşul Topoloveni.

De la 1550 citire…

Prima atestare documentară a satului Bogaţi apare în Registrul Vigesimal al Braşovului din anul 1550 în care este menţionat un negustor din Bogaţi.

Populaţia localităţii în prezent, după ultimele date, este de 4.636 de persoane, dintre care 2.320 de bărbaţi şi 2.316 femei.

Din punct de vedere administrativ, în componenţa comunei intră 8 sate, şi anume: Suseni, Bujoi, Bârloi, Bogaţi, Chiţeşti, Glâmbocelu, Glâmbocel Deal şi Dumbrava.

Suprafaţa localităţii este de 70 km pătraţi.

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei se află în cadrul Piemontului Cândeşti, unitate morfologică importantă care aparţine Podişului Getic. Aşezarea este străbătută de Drumul Judeţean 702 C.

În comuna Bogaţi activează 50 de societăţi comerciale şi 140 de Întreprindrei Individuale, Persoane Fizice Autorizate şi Asociaţii Familiale.

Printre personalităţile locale cele mai importante îi amintim aici pe: Nicoloae Alexe, Ion Angelescu, Ion Bărbulescu, Elena Chiriţă, Elena Erbaşu, Dumitru Gârleanu, Ion A. Gîrleanu, Luminiţa Gheorghiu.

Activităţi specifice zonei

– Pomicultură;

– Agricultură – comuna fiind renumită pentru producţia de căpşuni şi prune;

– Prelucrarea lemnului.

Activităţi economice principale

– Exploatări forestiere;

– Exploatări petrolifere;

– Apicultură;

– Prelucrarea lemnului.

Obiective turistice

– Muzeul satului;

– Tabăra de sculptură în lemn;

– Monumente istorice – Biserica Sfânta Paraschiva;

– Zonă agroturism.

„Factorul uman este cel mai important”

Primarul Ion Gîrleanu, om cu o bogată experienţă administrativă, ştie că oamenii sunt cea mai de preţ… bogăţie a locului. „Comuna Bogaţi este o comună în dezvoltare şi modernizare pentru a deveni o comună europeană. Este o comună unde se ţine seama de factorul uman care este elementul principal în identificarea nevoilor şi oportunităţilor de care are nevoie localitatea şi de fiecare dată să se găsească soluţiile cele mai bune şi oportunităţile necesare pentru dezvoltarea localităţii. Proiectele realizate până în prezent, cât şi cele viitoare sunt cuprinse în Strategia de Dezvoltare Economică şi Socială a comunei care vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea nivelului de trai al nostru al tuturor”, ne-a declarat primarul Ion Gîrleanu. Dintre proiectele aflate în prezent în derulare amintim aici investiţiile privind reţeaua de canalizare şi cea privind aşezământul cultural Bogaţi.

Puncte tari

– Alimentarea cu apă potabilă;

– Centrul de Permanenţă Medicală;

– Centrul de Zi pentru Copii;

– Salubritatea;

– Târgul Săptămânal;

– Şcoli moderne.

Puncte slabe

– Îmbătrânirea populaţiei;

– Lipsă reţea gaze naturale.

Oportunităţi

– Terenuri libere pe care se poate investi;

– Deschiderea de centre de prelucrare şi depozitare a fructelor;

– Înfiinţarea de micro-întreprinderi în diverse domenii de activitate;

– Înfiinţare reţea gaze naturale;

– Modernizare drumuri comunale.

Ameninţări

– Depopularea satelor prin migraţie externă;

– Reducerea populaţiei şcolare.

În loc de concluzie…

Ce ar mai fi de spus, aşadar, despre localitatea cu nume… boieresc? „Comuna Bogaţi reprezintă o imagine reală a satului românesc, în dimensiunile ei concrete de existenţă şi acţiune, înrădăcinate într-o moştenire culturală şi spirituală proprie şi adaptate la trebuinţele cerute de provocările timpului”, după cum afirmă chiar edilul-şef al comunei…

Dâmbovicioara, vatră de tradiţii şi legende, a devenit, din martie 2018, staţiune turistică de interes naţional.

Zona reprezintă o oază de relaxare pentru turistul dornic să evadeze din agolomeraţia urbană, un colţ de Rai care încă mai păstrează intactă frumuseţea pură a naturii montane.

Datorită aerului ozonat, dar şi a prezenţei multor obiective istorice, geografice şi naturale, localitatea s-a dezvoltat constant în ultimii ani, din punct de vedere turistic.

Situată în nordul judeţului nostru, la graniţa cu Braşovul, comuna este ultima localitate argeşeană aflată pe culoarul Rucăr-Bran, fiind localizată la 30 kilometri de Câmpulung Muscel şi 55 kilometri de Braşov.

Comuna este alcătuită din trei sate – Podu Dâmboviţei, Dâmbovicioara şi Ciocanu – toate adevărate destinaţii turistice pentru iubitorii muntelui, dar şi ai tradiţiilor şi obiceiurilor Argeşului de Nord.

La poalele Munţilor Piatra Craiului, comuna este localizată în bazinul hidrografic al râului Dâmbovicioara, cuprinzând inclusiv punctul de vărsare a acestei ape în Dâmboviţa. Altitudiunea celor trei sate variază între 600 metri (Podu Dâmboviţei) şi 1.200 metri (Ciocanu).

Extrem de spectaculos este faptul că din anumite locuri ale satului Ciocanu se pot admira în toată splendoarea lor atât Masivul Bucegi, cât şi Masivul Piatra Craiului.

Obiective turistice

În comuna Dâmbovicioara se află situl arheologic de interes naţional al aşezării romane (secolele al II-lea şi al III-lea e.n.) de la Podu Dâmboviţei (aflat la 1,5 km nord de sat) şi Cetatea Oratea (mijlocul secolului al XIV-lea, scrisă şi Oratia) din Dealul Sasului, monument istoric de arhitectură de interes naţional.

Tot de interes naţional sunt considerate şi şase cruci de piatră, dintre care una din secolul al XVIII-lea, în satul Ciocanu, pe drumul spre Şirnea şi celelalte cinci (din 1692, 1710, 1711 şi din secolul al XVIII-lea), în satul Podu Dâmboviţei.

Dâmbovicioara se află în Parcul Naţional Piatra Craiului alături de alte localităţi precum Zărneşti, Moeciu, Bran şi Rucăr.

Principala atracţie o constituie creasta calcaroasă, cu o lungime de 25 km, orientată pe direcţia NE-SV, care atinge altitudinea maximă pe Vârful La Om (Piscul Baciului) – 2238 metri. Ea reprezintă cea mai lungă şi mai înaltă creastă calcaroasă din ţară.

Peştera de la Colţii Chiliilor, care adăpostea localnicii în secolul al XV-lea în timpul invaziilor turceşti, alături de Peştera Dâmbovicioarei, sunt cele mai vizitate peşteri din Parcul Naţional Piatra Craiului.

Cheile Dâmbovicioarei au un aspect impunător şi fac parte dintr-o serie de cel puţin 20 de chei situate în bazinul hidrografic al Dâmboviţei. Dâmbovicioara a săpat un adevărat canion lung de 8 km care, în unele porţiuni, are pereţi verticali ce depăşesc 200 m înălţime.

Cifre

Iată câteva date importante despre localitate:

– atestare documentară – la sfârşitul secolului al XIX-lea, comuna nu exista; Aceasta s-a înfiinţat în 1931, în cadrul judeţului Muscel, cu satele Dâmbovicioara şi Ciocanu;

– populaţie – conform recensamântului din 2011, populaţia comunei se ridica la 943 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior, din 2002, când se înregistraseră 1.066 de locuitori;

– suprafaţa – intravilan: 630 ha, extravilan: 5.653 ha;

– agenţi economici – numeroase pensiuni turistice, cabane, magazine, fabrică de îmbuteliere a apelor minerale etc;

– personalitate locală – Iosif Ţăposu, matematician născut la 1 septembrie 1946, în satul Ciocanu; a luat marele premiu al Presei Internaţionale şi medalie de aur la Salonul de Inventică de la Geneva pentru „un aparat de zbor cu capacităţi de decolare şi aterizare verticală”.

Proiecte

Comuna este în plină dezvoltare, aşa că are numeroase proiecte în derulare, dintre care amintim construcţia unei săli multifuncţionale, modernizarea drumului 22 spre cabana Brusturet (11 km), reabilitarea şi modernizarea drumului Tuceşti – Izvor (10 km), reabilitarea şi modernizarea drumurilor locale (circa 20 km).

Dintre proiecte propuse spre a fi realizate menţionăm: extinderea reţelei de furnizare a gazelor naturale; construirea unor piste de biciclete pe drumurile locale; înfiinţarea reţelei de apă uzată şi a unei staţii de epurare; extinderea iluminatului public; conservarea, reabilitarea şi punerea în valoare a Cetăţii Oratea; reabilitarea Peşterii Dâmbovicioara; cumpărarea şi includerea în circuitul turistic a Casei Memoriale „Paul Everac” (clădire de patrimoniu); amenajarea a două pârtii de schi; amenajarea unui spaţiu de picnic; înfiinţarea şcolii de ghizi; înfiinţarea unui Centru de Urgenţă Salvamont; modernizarea Refugiului montan Grind; telegondole pe Rucăr – Podu Dâmboviţei, Podu Dâmboviţei – Cetatea Oratia; plimbare cu trenuleţul pe Cheile Dâmbovicioarei – Peştera Dâmbovicioara – Brusturet; turism balnear.

Puncte tari

– statutul de staţiune turistică de interes naţional;

– avantajul existenţei unei variate şi bogate resurse turistice cu risc redus de epuizare în timp şi spaţiu;

– existenţa a 520 locuri de cazare omologate de Ministerul Turismului;

– plante şi animale endemice;

– prezenţa unor variate tipuri de ape minerale benefice în scop terapeutic şi în profilaxia multor afecţiuni;

– caracteristicile componentelor ce aparţin mediului natural, care permit practicarea activităţilor turistice pe toată durata anului;

– forţă de muncă încă tânără, excendentară prin restructurarea industriei, disponibilă de a fi pregătită în domeniul turistic;

– tranzitarea comunei prin DN 73;

– reţea exstinsă de apă, gaze naturale, cablu şi Internet prin fibră optică.

Puncte slabe 

– slaba evaluare ştiinţifică, calitativă şi cantitativă a resurselor turistice în profil teritorial;

– existenţa unei tendinţe de îmbătrânire a populaţiei rurale;

– inadaptarea formelor şi a produselor turistice la cerinţele actuale din turismul european;

– nivelul de promovare este scăzut la târgurile şi expoziţiile turistice interne şi europene;

– lipsa unui centru de depozitare, prelucrare şi export a fructelor de pădure şi a brânzeturilor.

Ameninţări

– păstrarea unei atitudini de inerţie în dezvoltarea acestui sector economic;

– lipsa de capital financiar a societăţilor de turism pentru investiţii directe în acest domeniu;

– slaba exercitare a autonomiei locale;

– păstrarea unei fiscalităţi excesive;

– modesta dezvoltare a economiei judeţului, în general.

Oportunităţi

– amplificarea formelor de turism;

– participarea mai activă la realizarea unor proiecte de dezvoltare sectorială din fonduri internaşionale şi europene;

– un parteneriat mai activ între sectorul public şi privat;

– dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii;

– realizarea periodică a unor riguroase studii de marketing;

– analiza tendinţelor europene în materie de turism;

– realizarea unei promovări mai active orientată către segmente bine definite ale pieţei turistice interne şi externe.

Concluzie

„Turismul tinde să devină unul dintre cele mai dinamice sectoare economice cu potenţial de dezvoltare pe termen lung, acesta putând contribui substanţial la dezvoltarea socio-economică a comunei”, a spus primarul Dumitru Secăreanu.

Fundaţia Culturală Ilfoveanu deschide, în perioada 2 octombrie – 30 noiembrie, expoziţia „Realităţi declinate”. Vernisajul are loc marţi, la ora 18. Pe simezele galeriei din Piteşti sunt înfăţişate zece discursuri artistice despre formă, conţinut, context, relaţia artistului cu propriile ritmuri interioare şi alterarea sensului iniţial al unui concept prin declinări repetate. În calitate de curator, Simona Vilău îi caracterizează, în ceea ce urmează, pe cei zece artişti selectaţi în expoziţie.

Creaturi fantastice

Elena Scutaru este o artistă ce lucrează cu spaţiul şi natura, într-un spirit ecologist şi cultural în egală măsură. Preia deşeuri sau materiale-simbol şi le recompune ca forme străine de sensul lor iniţial. * Elena Bobi Dumitrescu lucrează sculptură, desen, ceramică într-o zonă figurativă solidă şi aşezată, iar imediata apropiere – casa, cuplul, familia, jucăriile şi amprenta etică a sentimentelor devin subiecte arhetipale. * Pictura neoexpresionistă a lui Giuliano Nardin este dominată de creaturi fantastice ludice şi grave, ce maschează o critică socială detaşată şi ironică. * Bogdan Vlăduţă, în pictura sa, studiază moştenirea istorică antică ca sediment arheologic adânc implantat în conştiinţa europeană modernă şi contemporană.

Microsisteme habituale

* Discursul lui Alexandru Rădvan este despre reconfigurarea permanentă a formelor solide, mitico-arhetipale în context contemporan, iar inventarul său de tehnici şi metode de lucru este variat, atât în ceea ce priveşte pictura şi desenul, cât şi formele tridimensionale. * Ciprian Paleologu explorează în proiectul său unic, desfăşurat în etape predeterminate, umanitatea primară, neşlefuită, violentă şi crudă. Artistul creează microsisteme habituale şi sociale distopice, adesea absurde, populate de homunculi multiplicaţi, care activează în bresle şi categorii inventate. * Mihail Coşuleţu este un artist care foloseşte geometria şi haosul formal în redarea unor cetăţi ideale, utopice, artificializate de lipsa locuirii. * Arhitectul devine demiurg-dictator.

Şarje socio-politice

Botond Reszegh combină abstracţia redusă cromatic cu metamorfozele poetice şi geometria simplă cu filonul expresionist. Seriile sale despre „pierderea sufletului” se referă la haosul existenţial şi la personificarea acestuia în portrete fără identitate. * Mihai Zgondoiu chestionează valorile societăţii contemporane prin prisma reducţiei şi a formalizării lor excesive. Discursul său pendulează între post-Pop istoric, urban şi umorul absurd local, definit prin şarje socio-politice. * David Şandor este un artist pasionat de microrealităţi cotidiene. Desenele, picturile şi experiementele sale video sunt dublate de căutarea unei armonii muzicale în cele mai simple forme.

„”

Simona Vilău: „Expoziţia prezintă zece discursuri artistice despre formă, conţinut, context, relaţia artistului cu propriile ritmuri interioare şi alterarea sensului iniţial al unui concept prin declinări repetate. În cazul artiştilor selectaţi, punctul de pornire al fiecăruia este dinspre real, dinspre forma observată, cunoscută sau studiată pentru a fi cunoscută, înspre imaginar, conceptual, inventat. Realitatea este astfel declinată cu ajutorul unui filtru supraimpus.”

Eveniment de poveste la Centrul Cultural Piteşti. Săptămâna trecută, o fetiţă de nouă ani a deschis prima expoziţie personală, vernisajul celor 30 de desene având loc chiar de ziua mamei sale. Micuţa pictoriţă, elevă la Şcoala „Nicolae Iorga”, se numeşte Alma Sophia Priseceanu.

Poeta Denisa Popescu a explicat de ce o impresionează expoziţia Almei: „Avem de-a face cu trei paliere: poveste, emoţie şi idee. Am intrat în Sala „Ars Nova” şi m-au prins de gene, de sprâncene, de pleoape… culorile; lumea din care am venit a început să se evapore, să se estompeze. Aceasta este magia poveştii! Alma este un artist care acum se coace… Fetiţa simte vibraţia culorii şi îşi gândeşte compoziţiile în funcţie de aceste frecvenţe delicate. Ascultă cu atenţie sugestiile profesoarei de pictură, artista Cristina Ciucu, dar ştie şi cum să fie ea însăşi, ferm şi fără să regrete.”

Luminiţa Enache, învăţătoare, şi Maria Mihăilăşteanu, educatoare, au conturat portretul elevei cu simţ artistic. Talentată şi la muzică, studiind canto şi pianul, Alma a pus pe portativul vernisajului câteva momente muzicale, evolând în faţa publicului înconjurată de fratele, de verişoara ei şi de câţiva colegi. Micuţa artistă a izbucnit în lacrimi atunci când mama ei, Ramona Priseceanu, a rostit câteva cuvinte despre comoara sa…

Îmi plac oamenii care, prin ceea ce fac, reuşesc să transmită o energie pozitivă. Spun asta fiindcă e destul de limpede că trăim într-o lume agitată, unde frumosul şi firescul îşi fac din ce în ce mai greu loc în faţa grotescului şi a faptelor antisociale. Contactul cu artistul şi arta este ca un pansament pentru suflet, iar Malvine Mocenco(restaurator la Muzeul Goleşti) asta face într-un fel: “pansează” lucrări de patrimoniu detoriorate şi le readuce înfăţişarea de altădată. Spune că nu talentul e factorul decisiv, ci “înfrânarea talentului şi subordonarea artistului în faţa operei pe care trebuie să o restaureze”.

Malvine Mocenco este, din 2009, şeful secţiei de Conservare–Restaurare la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti (Argeş).

– Care sunt în opinia dvs. cele mai complexe lucrări pe care le-aţi realizat şi de ce?

– Niciodată nu îmi aleg piese uşoare. Îmi plac lucrările complexe, cu grad ridicat de dificultate, pentru că şi rezultatul este unul spectaculos.

Una dintre cele mai dificile  piese restaurate a fost o icoană repictată. Aceasta suferise o acoperire totală a imaginii originale, cu un nou strat pictural. Tema iniţială a fost schimbată, în locul Naşterii Domnului (pictură de la începutul secolului al XVIII-lea) fiind pictat ulterior Sfântul Vasile (anul 1801). Radiografia a evidenţiat faptul că, sub pictura de început de secol XIX, există o scenă complexă, cu multe personaje, din care se păstra aproximativ 90%. Prin urmare, am decis, împreună cu o comisie de specialitate, îndepărtarea picturii care îl reprezintă pe Sfântul Vasile. Fiind vorba de recuperarea originalului, operaţiunea s-a executat cu toate precauţiile necesare: sondaje stratigrafice, teste de curăţare, radiografii, pentru a cunoaşte natura straturilor suprapuse ulterior picturii, precum şi pentru stabilirea unei metodologii de lucru, netraumatizante, de recuperare a picturii originale. Ascunsă vederii pentru o lungă perioadă din „timpul istoric”, pictura originală Naşterea Domnului a fost scoasă la lumină. Icoana şi-a redobândit autenticitatea prin îndepărtarea materialelor de repictare.

O altă piesă, aflată într-un stadiu foarte avansat de degradare a fost icoana Maica Domnului cu Pruncul, de la începutul sec. al XVIII-lea. Icoana a fost prezentată anul acesta la Salonul Naţional de Restaurare de la Craiova. Piesa prezenta numeroase degradări atât la nivelul suportului de lemn, cât şi la nivelul stratului pictural.

Pasiunea pentru obiectele de artă vechi o aveam din perioada liceului. Urmând cursurile liceului de artă, secţia textile, am ţesut numeroase tapiserii. Aveam această curiozitate, dacă aş putea salva o astfel de piesă ajunsă într-un stadiu avansat de degradare. Ni se vorbea deseori, la orele de specialitate, despre restaurarea tapiseriilor. După terminarea liceului am urmat cursurile de pregătire postliceală „Bazele restaurării ştiinţifice”, specializarea „restaurare textile”, organizat de Ministerul Culturii. Practica am realizat-o la Muzeul Naţional de Istorie a României, la finalul celor doi ani obţinând atestatul de restaurator. Între 1995 şi 1998 am fost restaurator textile la Muzeul de Artă Populară din Constanţa, apoi, timp de zece ani restaurator textile la Muzeul Goleşti. Am restaurant numeroase piese, covoare, carpete, marame, broderii cu fir metalic.

În 2008 am absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Piteşti,  Secţia Artă Sacră, unde am şi predat, ca preparator, timp de trei ani. Între 2008 şi 2011 am urmat Programul de pregătire postuniversitară „Bazele restaurării ştiinţifice”, specializarea „restaurare lemn policrom”, la finalul celor trei ani obţinând atestatul de restaurator pictură. Au urmat cursurile postuniversitare de masterat, specializarea „restaurare lemn policrom”, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Din anul 2009 restaurez icoane, atât din patrimoniul Mueului Goleşti, cât şi din colecţii particulare.

– Cât de scumpe sunt materialele necesare pentru o lucrare de restaurare, raportându-ne de pildă la cele recent restaurate? Sau e vorba doar de talentul de a picta?

– Materialele nu sunt foarte scumpe, iar acum sunt uşor de procurat. Există magazine specializate de unde pot fi achiziţionate toate produsele necesare. Dificil şi foarte complex este procesul de restaurare, care necesită timp, numeroase cunoştinţe de specialitate, atenţie, răbdare, dăruire. Nu talentul de a picta este important. Dimpotrivă, restauratorul trebuie să-şi înfrâneze acest talent. El trebuie să se subordoneze operei de artă. Nu are voie să aibă impulsuri artistice când restaurează, ci trebuie să demonstreze cât de inteligent este ca restaurator, câtă cultură estetică şi vizuală are, cât de bun profesionist este. Rolul lui este de a aduce opera într-o stare cât mai apropiată de cea originală, fără a afecta patina obiectului, fără a adăuga materie care ar falsifica obiectul. O restaurare ştiinţifică presupune respectarea unor principii ştiinţifice: compatibilitatea materialelor – materialele folosite în intervenţiile de restaurare trebuie să fie similare cu cele originale sau, dacă acest lucru nu este posibil, să aibă proprietăţi fizico-chimice cât mai apropiate de materia originală; orice intervenţie trebuie sa fie reversibilă (să poată fi îndepartată ulterior fără a afecta starea obiectului); intervenţia trebuie să fie lizibilă, pentru a se distinge clar intervenţia restauratorului de pictura originală.Trebuie reţinut faptul că se restaurează numai materia operei de artă, în aşa fel încât mesajul autorului să nu fie alterat în niciun fel. În vederea protejării autenticităţii artistice, fiecare posibilă intervenţie trebuie să fie tratată critic, fiind foarte importantă eliminarea oricărei operaţiuni care nu este neapărat necesară.

Dacă zonele lacunare sunt de mari dimensiuni, nu se realizează o reconstituire a lacunelor, acesta fiind un alt principiu, acela al unităţii potenţiale a operei de artă. Acestea sunt doar câteva dintre principiile restaurării.

– Care este procedura de obţinere a unui aviz/autorizaţie de restaurare a unui obiect de patriomoniu?

–  Se întocmeşte o documentaţie de restaurare care trebuie avizată de o comisie de specialitate.

– Cum vă alegeţi lucrările? Sau vă sunt propuse din partea altor persoane?

– Icoanele pe care le-am restaurat  fac parte din patrimonial Muzeului Goleşti sau sunt din colecţii particulare.

Când am posibilitatea să aleg întotdeauna restaureaz lucrări grele, foarte degradate. La Goleşti am această şansă, de a-mi selecta singură lucrările. Primele icoane pe care le-am ales din colecţia muzeului au fost cele aflate într-un stadiu avansat de degradare, care aveau nevoie de intervenţii urgente. Cu cât gradul de dificultate este mai ridicat, cu atât bucuria este mai mare la finalul procesului de restaurare.

Când este vorba de colecţiile particulare, depinde ce lucrări îmi sunt aduse la restaurare.

– Ce înseamnă pentru dvs. Muzeul Goleşti?

– Este locul în care am crescut. Lucrez aici de două zeci de ani, din 1998. Înseamnă foarte mult pentru mine. Nu aş pleca de aici niciodată.

Malvine Mocenco a absolvit Liceul de Artă din Constanţa. Între 1996 şi 1998 a urmat Programul de pregătire postliceală „Bazele restaurării ştiinţifice”, specializarea „restaurare textile”, organizat de Ministerul Culturii. Între 1995 şi 1998 a fost restaurator textile la Muzeul de Artă Populară din Constanţa, apoi, timp de zece ani restaurator textile la Muzeul Goleşti (Argeş). În 2008 a absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Piteşti,  Secţia Artă Sacră, unde a şi predat, ca preparator, timp de trei ani. Între 2008 şi 2011 a urmat Programul de pregătire postuniversitară „Bazele restaurării ştiinţifice”, specializarea „restaurare lemn policrom”, organizat de Ministerul Culturii, Centrul de Perfecţionare a Personalului din Cultură şi Artă Bucureşti. Obţine atestatul de restaurator pictură în 2011. Între 2009 şi 2011 a urmat cursurile postuniversitare de masterat, specializarea „restaurare lemn policrom”, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Din anul 2009 este restaurator pictură, şef secţie Conservare–Restaurare la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti (Argeş).

Două premii la Salonul Naţional de Restaurare de la Craiova: în anul 2013, Premiul Organizatorilor; în anul 2015, Marele Premiu pentru restaurare icoană.  În colaborare cu scriitorul Cristian Bădiliţă a realizat expoziţia Poeme de îmbrăcat, degustat şi agăţat pe perete (Biblioteca Judeţeană din Piteşti, 5-25 octombrie 2013; City Gallery din Botoşani, în colaborare cu Primăria municipiului Botoşani, 5-20 noiembrie 2013). A ilustrat volumele Harababura şi Copilăria lui Isus de Cristian Bădiliţă şi Bonţ-Tiribonţ/Săndel, autor Florentin Sorescu.

A realizat expoziţia O lume de basm – Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, în perioada 7 iulie 2017 – 15 august 2017; Muzeul Olteniei Craiova – Casa Băniei – 5 octombrie – 17 noiembrie 2017.

Credeam că mi-am pus cenuşă-n cap după apariţia articolului „În apărarea lui Maiorescu”, deschizătorul criticii literare profesioniste, estetician, filozof, jurist, om politic (deputat, ministru, prim-ministru), învinuit postum de complicitate la „potolirea” glasului jurnalistic eminescian, potrivnic intereselor politicii de alipire a Ardealului la Imperiul Habsburgic.

Am mai trecut cândva printr-o ploaie de insulte pe seama unui alt articol, permiţându-mi să laud poeziile unui autor contemporan. Am scăpat şi atunci teafăr „prin abandon” în faţa orgolioasei contestatare, de altfel persoană importantă în peisajul cultural argeşean. De data aceasta, mesajele telefonice au susţinut ideea că, lipsită de cuvântul apărării, o sentinţă nu este nici legală, nici umană. Dreptul la apărare, consfinţit şi de Constituţia României, „este garantat, iar în cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”. Dar, de regulă, avocatul „din oficiu” devine acuzatorul propriului client, nu apărător. Există numeroşi martiri ai neamului românesc condamnaţi pentru convingerile lor politice sau religioase: cadre universitare, preoţi, generali ai Armatei Române în frunte cu Mareşalul Ion Antonescu, partizani oponenţi instaurarării regimului stalinist, gospodari ai satelor în perioada înfiinţării ceapeurilor etc. Apărarea nu a avut niciun cuvânt, deşi cuvântul ei influenţează favorabil sentinţele. Din această convingere am dat acestui articol titlul celebrului roman al lui Petre Bellu.

Dacă în zilele noastre se pregăteşte rejudecarea dosarelor de corupţie sub pretextul protocoalelor şi a completelor de judecată nelegal constituite, ar trebui reluate şi dosarele trecutului, inclusiv procesul fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu, a cărui sentinţă de condamnare la moarte s-a aplicat imediat, fără drept de apel (recurs) şi fără apărare, în condiţiile în care „inculpatul” nu mai avea nicio şansă de scăpare. De întoarcere la dictatură, nici atât. Ar fi un act de dreptate naţională şi de spălare a ruşinii de pe obrazul justiţiarilor de atunci, câţi mai sunt. Şi poate ne va merge mai bine, fiindcă, după cum observăm, nu se leagă nimic în intenţiile noastre de mai bine.

În cazul lui Maiorescu, procesul nu este juridic, ci numai de conştiinţă al demolatorilor valorilor autentice româneşti. Aşadar, cuvântul apărării aparţine doar istoricilor şi cercetătorilor literari, dovedind documentat că, de fapt, Maiorescu a fost susţinătorul moral şi material, prieten (în limita respectului) şi protector al poetului, ca un adevărat părinte spiritual, din anii studenţiei din Viena şi Berlin, până la intrarea poetului în Eternitate. Preţuirea întâiului critic al lui Eminescu rezultă şi din celebra-i profeţie: „Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti”. În toate veacurile care vor urma, literatura română se va afla sub auspiciile geniului eminescian. Subscrie şi subsemnatul.