A devenit o tradiţie ca-n fiecare primăvară, Patriarhia Română, alături de asociaţii care militează împotriva avorturilor, să organizeze, la nivelul fiecărei eparhii, „Marşul pentru Viaţă”. Anul acesta sloganul acţiunilor care se vor desfăşura în toate marile oraşe este „Unic din prima secundă”. În fiecare an, la chemarea arhiepiscopului Calinic Argeşeanul, sute de preoţi şi mii de oameni de toate vârstele au fost prezenţi şi probabil la fel se va întâmpla şi acum.

Anul trecut acţiunea a fost o mare reuşită a organizatorilor, mai ales că s-a implicat şi medicul pediatru Adina Enescu, cea care a vorbit în faţa miilor de persoane adunate în Piaţa „V. Milea”. Toţi cei care sunt îngrijoraţi de scăderea dramatică a natalităţii în România şi care consideră avortul drept o crimă sunt invitaţi să vină sâmbătă, la ora 13, în spatele Teatrului „Al. Davila”. De aici, la 13,30, încolonaţi, deopotrivă preoţi şi dreptcredincioşi vor străbate Strada Mare şi se vor opri la Catedrala „Sf. Gheorghe”. Pe o mică scenă special amenajată, un sobor de preoţi în mijlocul căruia se va afla ÎPS Calinic va săvârşi o slujbă de binecuvântare. După „Te Deum”, vor urma discursurile unor factori implicaţi în acest fenomen al avorturilor, precum medicii. Anul trecut arhiepiscopul a rostit un cuvânt de învăţătură memorabil, cei prezenţi fiind impresionaţi de profunzimea gândurilor exprimate. Chiar dacă vremea este capricioasă în aceste zile, arhipăstorul Argeşului şi Muscelului imploră divinitatea ca sâmbătă, între orele 13-15, să nu plouă şi îi îndeamnă pe toţi cei care vor să participe să se roage pentru ca în acel interval de timp „Dumnezeu să deschidă o umbrelă peste Piteşti…”

Nu se declară mistic. Are însă, ca mulţi alţii care nu-şi exteriorizează latura religioasă, credinţa sa lăuntrică. Aceasta i-a dat puterea de a se ridica şi a merge mai departe în momentele grele ale vieţii. Cu smerenia-i binecunocută de cei din jur, Mircea Bârloiu, unul dintre cei mai valoroşi artişti plastici ai României, a trăit în urmă cu câtva timp o experienţă năucitoare.

Demiurgul cel bun

Odată cu înaintarea în vârstă, artistul a căpătat înţelepciunea pe care nu o avea în prima parte a vieţii. Se credea puternic, cuprins de entuziasmul tinereţii şi învăluit în gloria naţională pe care şi-o căpătase prin arta sa, Mircea Bârloiu, recunoaşte, nu a dat mare importanţă bisericii sau vieţii spirituale, în general. Erau vremurile ateismului socialist când nu era recomandabil să intri în Casa Domnului, pentru că nu „dădea bine” în ochii mai marilor PCR. După 1990, Mircea Bârloiu a simţit aerul libertăţii de exprimare, de creaţie, de manifestarea a credinţei. Treptat, mai ales în ultimii ani, avea să conştientizeze că doar de la Dumnezeu putea primi harul pe care-l posedă. Demiurgul l-a înzestrat cu talent şi astfel robul Lui, Mircea, a reuşit să atingă un nivel social şi material la care nici nu sperase. Şi-a dat seama că teoria conform căreia un pictor cunoaşte sărăcia până la moarte poate fi infirmată. Astăzi, mai mult decât oricând, artistul crede că a fost un privilegiat şi Dumnezeu l-a binecuvântat din plin.

Spovedania

Zeci de persoane apropiate, prieteni, colegi de breaslă şi admiratori i-au fost alături maestrului la deschiderea unei expoziţii inedite. Artistul a pictat-o pe Regina Maria în 18 ipostaze, tot atâtea tablouri fiind expuse în Galeria „Metopa”. Succesul repurtat a fost maxim. Nu ne vom opri însă la descrierea operelor de artă pe care vă lăsăm să le descoperiţi singuri. Vi-l prezentăm pe Mircea Bârloiu din altă perspectivă, a omului fascinat de modul în care lucrează Dumnezeu în lume. Mărturisirea pictorului, pe care a făcut-o în exclusivitate pentru ziarul nostru, este cutremurătoare. Iată „spovedania” lui: „Se întâmpla înaintea Crăciunului de anul trecut. Aveam ramele, le pregătisem cu mare atenţie, fiecare e unică în felul ei, o operă în sine. Mă tot frământam, ce să pictez? Ce temă să abordez? N-aveam niciun subiect, nicio idee nu-mi venea, oricât mă străduiam să găsesc. După rugăciunea de seară, m-am culcat, nemulţumit de mine. Am avut un vis straniu. Un personaj, o siluetă, ceva nedefinit mi s-a arătat. Nu ştiam cine era. Din spatele umărului meu drept, am auzit o voce care mi-a repetat de trei ori: Pictează portretul Reginei Maria! Pictează portretul… Acesta este marele secret al expoziţiei pe care am deschis-o acum.” Cum în întreaga-i carieră nu i s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva, Mircea Bârloiu este uimit. Speră totodată să nu fie prima şi ultima revelaţie pe care a avut-o şi imploră divinitatea să-l mai bucure cu astfel de daruri nepreţuite.

Regina Maria a venit în România la vârsta de 17 ani, când s-a căsătorit cu Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României. În ciuda faptului că nu-i curgea sânge românesc prin vene, ţara sa de origine fiind Marea Britanie – a fost fiica principelui Alfred al Marii Britanii – regina a fost foarte iubită de poporul român. Cu surâsul său luminos, care a strălucit în tenebrele Primului Război Mondial, a fost supranumită de popor „Mama Regină”, „Mama răniţilor”, „Regina soldat”.

18 portrete ale reginei Maria – pictate în mai puţin de un an de artistul plastic Mircea Bârloiu – înnobilează simezele Galeriei „Metopa” din Piteşti. Picturile realizate după fotografii de epocă o ilustrează pe suverană în postura sa majestuoasă – cu sau fără coroană pe cap. Tablourile înfăţişează pasiunea reginei pentru bijuterii, preferate fiind safirele, diamantele şi perlele. Lucrările pot fi admirate, în toată splendoarea lor, până la 1 aprilie.

Printre cei care au luat cuvântul la vernisajul organizat, recent, de Uniunea Artiştilor Plstici, filiala Piteşti, s-a numărat pictoriţa şi scriitoarea Mariana Şenilă-Vasiliu.

Piteşteanul Mircea Bârloiu este membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, a deschis, de-a lungul carierei, expoziţii personale sau de grup în ţară şi în străinătate. A participat la tabere de creaţii şi a primit o bursă de studiu în Olanda. Prezent pe mapamond în colecţii particulare şi de stat, pictorul a realizat afişe şi programe de sală pentru Teatrul „Al. Davila” Piteşti, pliante publicitare, coperte şi ilustraţii de carte pentru scriitorii argeşeni.

În seara asta, veniţi la Casa Cărţii!

Fire sensibilă, mare iubitoare de natură, tânăra şi energica directoare a Centrului Cultural Piteşti, Carmen Salub, doreşte ca instituţia pe care o conduce să marcheze, ca-n fiecare an, din punct de vedere artistic, venirea primăverii.

La apelul ei, a răspuns prompt distinsa doamnă a penelului Mara Diaconu, graficiană recunoscută pe plan naţional şi internaţional. Artistei i s-a alăturat o fostă elevă, Adina Preda, şi împreună vor oferi privirii publicului cele mai recente lucrări. Acestea pot fi admirate în spaţiul expoziţional de la parterul Casei Cărţii începând cu această seară când, la ora 17, va avea loc deschiderea expoziţiei.

Printre alte opere ale sale, Mara Diaconu ne-a mărturisit că vrea să-şi cucerească admiratorii prin câteva tablouri în care sunt redaţi… cai! Aceste animale foarte îndrăgite, dar şi utile omului, sunt printre primele care se bucură de venirea primăverii savurând iarba proaspătă de-abia ivită din pământ.

Din câte am aflat, la vernisajul din această seară veţi avea parte de o surpriză. În proporţie de 99% va fi prezent un politician cunoscut pe care publicul se va bucura să-l revadă. Cum n-avem încuviinţarea să-i anunţăm numele, vă lăsăm să descoperiţi singuri despre cine este vorba.

În aceste zile, când iarna pare că s-a dus pe pustii, aşteptăm cu emoţie învierea naturii pe care o aduce cu sine cel mai frumos sezon al anului. Când Baba Iarna începe să-şi mâne norii plini cu nea, prevestind iarba ce creşte, florile viu colorate sau ghioceii cei plăpânzi oferiţi mamelor, simţim că se apropie iarăşi răstimpul în care renaştem cu toţii la o nouă viaţă. Iar dacă primăvara întârzie să-şi facă simţită prezenţa, atunci farmecul poeziei îi poate ţine locul, precum în versurile cu care Vasile Alecsandri ne-a încântat copilăria. Binecunoscutele poezii de primăvară precum „Concertul în luncă”, „Dimineaţa”, „Primăvara”, „Oaspeţii primăverii” sau „Legenda lăcrămioarei” reprezintă cu toate adevărate mostre de candoare afectivă, în care priveliştea descrisă ne transmite sentimente de încântare şi de admiraţie în faţa naturii. Numai că peisajul călduros al primăverii nu transpare doar din pastelurile bardului de la Mirceşti, ci şi din scrierile sale în proză. Din ipostaza de contemplator al acestui anotimp, blajinul poet al fluturilor şi al lăcrămioarelor ne-a transmis sentimentele eului său liric şi în asemenea creaţii.

Un exemplu reprezentativ în acest sens este şi eseul Românii şi poezia lor, scris la Paris în 1848, şi publicat întâia oară în 1850 în revista „Bucovina”, condusă de Alexandru Hurmuzachi. În acest studiu, unde poetul a folosit în premieră celebra sintagmă „românul s-a născut poet”, întâlnim o vibrantă descriere a lui Alecsandri cu privire la imaginaţia şi talentul românului. Cel mai de seamă poet din generaţia romanticilor paşoptişti vorbeşte cu elan şi încântare despre înnoirea şi voioşia pe care simţirile puternice şi ademenitoare ale primăverii o aduc în sufletele semenilor săi: „Vezi-l pe român când vine primăvara, cum i se umple sufletul de bucurie! Cum îi creşte inima în piept ca frunza în pădure! cu câtă mulţămire el caută la marea podoabă a naturii ce acoperă locul naşterii sale, cu câtă veselie el vede luncile înverzite, câmpiile înflorite, holdele răsărite! Românul se renaşte cu primăvara! De aceea şi toate cântecele lui încep cu frunză verde. Lui îi place să se rătăcească prin desişul pădurilor; îi place să pocnească şi să cânte din frunze; îi place să pună flori la pălărie, să asculte cântecele păsărilor şi să zică atunci câte o doină de jale, de dragoste sau de hoţie.

Pentru dânsul primăvara este un anotimp de simţiri puternice şi ademenitoare. Gingaşele flori ale câmpului îi aduc aminte de copile românce cu ochii mari şi vioi, cu feţe rotunde şi albe, cu gurile rumene şi glumeţe, şi atunci, fără de voie, el începe a cânta:

Frunză verde sălcioară!

Puiculiţă bălăioară

Vin’ degrabă pân’ te-aştept

Să te strâng în braţ la piept…” („Românii şi poezia lor”, în V. Alecsandri, „Pagini alese”, Ed. Universitară, 2007)

Dincolo de tonul subiectiv-exaltat al exclamaţiilor sale, Alecsandri ne oferă în acest pasaj un exemplu tipic de asociere romantică, între pasiunea sa pentru folclor şi atracţia faţă de mediul natural. Vorbind despre inima omului, poetul o vede sub chipul imaginii vegetale a frunzei tinere în creştere („cum îi creşte inima în piept ca frunza în pădure!”). Natura evocată, cu păduri, cu câmpii şi cu holde este pusă în legătură cu un portret etnic-folcloric din ambianţa ei, integrându-se, astfel, în ordinea firească pe care o configurează romantismul autohton.

Florentin Palaghia este un cunoscut poet al generaţiei ’80, debutând editorial în 1981 şi publicând de atunci mai multe volume. Recent, a publicat volumul Dimpreună (Editura Timpul, Iaşi), un volum în două părţi, ca să zicem aşa: jumătate aparţinându-i lui, jumătate fiului său Eduard Filip Palaghia. Este un fel de mesaj de transmitere a talentului din tată-n fiu, a talentului doar, pentru că altfel fiecare are timbru propriu, stil inconfundabil, după cum vom vedea.

Florentin Palaghia uzează, în general, de tot inventarul liricii şi antiliricii optzeciştilor, de ironie, intertextualitate, exploatarea cotidianului, accente epice etc. Dar, în volumul de faţă, el scrie în mai ales o poezie „frumoasă”, în stil clasic, cu toate ale ei, precum această Primăvară fragilă, poezie antologică: „Fără mâini, fără gură,/ poeţii ocupă regatul/ şi Limba Română.// E ora înfrângerii,/ în aerul fetid/ colcăie îngerii.// Pe câmp ies cu pluguri/ să are ţărâna/ armate de muguri.// Şi fete plăpânde/ se-mbracă cu ii/ de metafore blânde”.

Surprinzător, tânărul Eduard Filip Palaghia scrie poezie cu ritm şi rimă, însuşindu-şi foarte bine lecţia clasicilor, a lui Arghezi, de pildă: „Încreştinat ca Iuda-n remuşcare/ stau răstignit între pământ şi mare/ cu munţii-nfipţi în palmele-asudate/ şi ape gâlgâinde-n somn şi şoapte…” Iar în poeziile erotice este ludic şi dezinvolt, asemeni lui Emil Brumaru: „Şi parcă nici n-aveai aceste forme ritunjite,/ şi nici mirosul cald, iconoclast, flamand,/ n-aveai în ochi sticlirea de George Sand/ şi aerul iubirii ne-mplinite.// Lipsea acel ceva de care azi eşti plină,/ ca o leoaică tânără pe perne moi,/ lipsea mirosul dulce de trifoi./ Şi coapsei îi lipsea o serpentină…”

Florentin Palaghia confirmă încă o dată vocaţia de poet important al generaţiei sale, iar fiul promite, cum se zice, şi e demn de urmărit în continuare.

Cartea „Războiul văzut de soldaţi (1916-1919)” conţine însemnări ale autorului Nicolae M. Balotă, urmaşul familiei boiereşti Balotă, de pe Topolog. Acesta a fost voluntar în Regimentul 4 Argeş. Textul cuprinde o descriere impresionantă a vieţii de cazarmă, de marş, front şi spital din prisma Marii Uniri. Volumul a fost lansat, astăzi, la Biblioteca Judeţeană, sub egida Revistei „Curtea de la Argeş” şi în prezenţa unor urmaşi ai neamului Balotă.

O sută de eroi

Prezentarea condimentată cu istorii picante a fost făcută prin viu grai şi cu ajutorul unui proiector de fondatorul revistei, academicianul Gheorghe Păun.

Gheorghe Păun: „O carte scrisă «la primă mână», simplu şi direct, cu talent, fără literaturizare – nici nu era nevoie, scenele din carte ilustrează perfect butada «viaţa bate filmul». O carte de citit, mai ales de către argeşeni. Spre a ne reaminti, spre a aprinde o lumânare, spre a privi cu admiraţie, îndatorare şi dragoste spre ţărani şi ţară, două cuvinte inseparabile. Cartea e extrem de dură cu nemţii, ungurii şi ruşii. Conţine critici la adresa parveniţilor, politicienilor, incapabililor…”

În cartea despre războiul văzut de soldaţii care au scris, cu sângele lor, Marea Unire apar o sută de nume ale camarazilor argeşeni ai autorului, cum ar fi: plutonierul major Manu Iordache din compania a 12-a, Regimentul 4 Argeş – cioban de meserie, de un eroism deosebit, omenos şi bun comandant, respectat de camarazi * locotenentul Ion Lilea, comandantul companiei, „un maestru în arta de a înflăcăra ostaşii” * sergentul Dumitru Petrescu, cel care a ucis o patrulă de cinci călăreţi germani şi a făcut prizonieri o patrulă de doisprezece soldaţi germani şi un ofiţer * caporalul Gheorghe Fotescu * locotenentul Nicolae Diaconescu, aghiotant al colonelului Nicolae Urdăreanu * soldatul Tudor Stănescu din Curtea de Argeş, un croitor care „toată campania a făcut-o cântând” * plutonierul rezervist Grigore Niculescu * locotenentul Darie Olănescu (eroul de la Drăgăneşti, „care a trecut cu compania în pas alergător printre nemţi”) * locotenentul Constantin Bobocescu * sergentul Vasile Georgescu * locotenentul Ion Dobrinescu ş.a.

Boierimea română

Printre cei care au luat cuvântul la evenimentul editorial s-a numărat şi Spiridon Cristocea, fost director al Muzeului Judeţean.

Spiridon Cristocea: „Boierimea română şi-a jertfit viaţa pentru pământul românesc. Iar la ora actuală, din păcate, 40% din suprafaţa ţării este vândută străinilor. Istoria boierimii române nu e cercetată, poate şi din cauza faptului că toate documentele sunt în chirilică… Mare păcat că nu se publică şi o monografie despre familiile boiereşti argeşene! Din fericire, familia Balotă a avut urmaşi care i-au preţuit pe înaintaşi. În afară de ce s-a scris, familia Balotă ar merita o monografie completă.”

O sută de numere

Lansarea volumului „Războiul văzut de soldaţi (1916-1919)” a fost legată de prezentarea numărului 100 al revistei „Curtea de la Argeş”. Iar Biblioteca Revistei a adus-o în faţa publicului pe scriitoarea Paula Romanescu, cea care semnează „Întâmplarea ca o viaţă de om” şi „Cherchez la femme”.

Seniorii culturii care publică eseuri în această revistă, precum Gh. Păun şi Paula Romanescu, sunt „oameni care vor da nume statuilor”. În curând, va apărea şi o antologie în poeme închinate Anei lui Manole. Cel mai recent eveniment produs de revista „Curtea de la Argeş” este dezvelirea unui portret-basorelief, din bronz, închinat scriitorului Urmuz (lucrarea inaugurată recent este realizată de Adrian Radu, cel care l-a închipuit, în ghips, pe „Eminescul de la Argeş”).

Sub genericul „Retrospectiva unei lumi apuse”, astăzi, la ora 13, Muzeul Judeţean prezintă, din propria colecţie, fotografii realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea, precum şi aparate de fotografiat întrebuinţate la vremea respectivă.

Fotografii acelor vremuri au realizat reportaje de pe front, prezentând manevre militare, distrugeri provocate de bombardamente, dar şi defilări ale armatei. Totodată, au imortalizat personalităţi şi au surprins aspecte ale vieţii cotidiene, acoperind domeniile: învăţământ, culturală, economic şi politic. Expoziţia de la muzeu cuprinde şi fotografii realizate în atelierele foto de epocă din Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeş.

Vedeta expoziţiei este un aparat de fotografiat cu picior şi cu burduf, produs de firma R.A. Goldmann, la Viena (Austria), în 1858. Această piesă i-a aparţinut celei mai celebre familii de fotografi din Piteşti, Capşa. În perioada interbelică şi imediat după război, până în jurul anilor ‘60, atelierele Capşa se găseau pe Strada Mare şi pe o arteră care ducea spre actuala Piaţă Ceair.

Cu mintea-i întunecată de ură rasială, un extremist de extremă dreaptă a secerat vieţile a cincizeci de oameni în oraşul Christchurch din Noua Zeelandă. Au pierit laolaltă copii, tineri şi bătrâni în cel mai sângeros atac terorist din această ţară. De câteva zile, un argeşean stă în genunchi pentru ei.

Ucenicia la Mănăstirea Argeşului

Liderii religioşi ai confesiunilor de pe teritoriul Noii Zeelande, susţin că în această parte a lumii nu exista tensiuni interreligioase sau etnice, cum întâlnim în unele regiuni ale Europei. Oamenii îşi duceau traiul paşnic, fără să fie preocupaţi de apartenenţa spirituală a vecinilor. Şi totuşi, un adept al filosofiei „rasei albe pure” a comis masacrul. Printre cei care au resimţit din plin şocul atacului criminal, se află şi PS. Mihail Filimon, episcopul ortodox al Australiei şi Noii Zeelande. Slujitorul lui Dumnezeu este argeşean prin adopţie. Născut în Moldova, şi-a făcut studiile teologice la Piteşti fiind un apropiat al arhiepiscopului Calinic Argeşeanul. Arhiereul a intuit potenţialul intelectual şi duhovnicesc încă din vremea studenţiei celui cu nume de arhanghel. După o perioadă petrecută la Mănăstirea Argeşului în calitate de consilier eparhial, Mihail Filimon a ajuns, pentru vrednicia sa, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Drumul destoinicului monah a continuat. Făcând ascultare, a petrecut câţiva ani în SUA, în funcţia de stareţ al mănăstirii din Detroit. În anului 2008, Patriarhul Daniel, a aplicat hotărârea Sf. Sinod, numindu-l episcop al Australiei şi Noii Zeelande.

În spiritul ecumenismului

Spirit împăciuitor, părintele Mihail vorbeşte permanent credincioşilor despre toleranţă îndemându-i să nu cadă victime islamofobiei. Acest „curent” nu se simţea decât răzleţ prin vocile unor politicieni dornici să capteze atenţia opiniei publice. Moartea celor 50 de oameni l-a afectat profund pe arhiereul care este o fire sensibilă. În capela reşedinţei sale, episcopul se roagă în fiecare zi pentru sufletele nevinovaţilor care au pierit în cele două moschei. Nu sunt uitate nici familiile îndurarate, ierarhul îndreptându-şi gândurile şi spre ele, implorând divinitatea să uşureze suferinţa lor.

Dreptcredincioşii din Noua Zeelandă urmează exemplul păstorului lor sufletesc, rugându-se pentru musulmanii morţi, ca o expresie a solidarităţii umane de care sunt capabili ortodocşii în spiritul ecumenismului.

Filarmonica Piteşti organizează joi, la ora 19, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic umanitar. Alături de orchestra simfonică a instituţiei revine, ca solistă, harpista Miruna Vidican. La pupitrul dirijoral se află, în premieră, Mihnea Ignat. În program: Ludwig van Beethoven – Uvertura la Egmont, op. 84, Gabriel Pierné – Konzertsück şi Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 2, op. 17, Mica Rusie.

Concertul este pus pe portativul… caritabil pentru un scop nobil: salvarea vieţii tinerei scriitoare Bogdana Elena Simionescu, diagnosticată cu necroză vasculară şi osteoporoză post-operatorie. Cei care doresc să o ajute pe Bogdana o pot face prin donaţii; banii pot fi depuşi la sediul Filarmonicii, la concert sau în conturile:

* Lei: RO61BTRLRONCRT0413663401

* Euro: RO11BTRLEURCRT0413663401 deschise la Banca Transilvania pe numele Simionescu Bogdana Elena SWIFT BTRLRO22 Pay-pal: b_e_simionescuYahoo.com.